joi, 16 iulie, 2026
  • USD
  • EUR

Latest

Peste o sută de cazuri de corupere electorală, recepționate de Centrul Național Anticorupție

Peste o sută de cazuri de corupere electorală, recepționate de Centrul Național Anticorupție

Centrul Național Anticorupție (CNA) a informat, luni, că a recepționat de la Inspectoratul General de Poliție (IGP) peste 100 de procese-verbale de constatare a coruperii electorale pasive. Potrivit legii, persoanele care au comis această contravenție riscă amendă în valoare de peste 37 de mii de lei. Într-un comunicat de presă al CNA se precizează că este vorba despre cazuri în care alegătorii au pretins, acceptat sau primit bunuri, servicii sau avantaje în scopul influențării votului în cadru
# Justiție
Se anunță lucrări tehnice pe barajul Stânca - Costești. Recomandările Poliției de Frontieră pentru călători

Se anunță lucrări tehnice pe barajul Stânca - Costești. Recomandările Poliției de Frontieră pentru călători

La barajul Stânca - Costești vor avea loc lucrări tehnice, în prima parte a zilei de marți, au informat responsabilii Poliției de Frontieră, făcând referire la sursele Poliției de Frontieră Iași. Potrivit autorităților vamale, lucrările tehnice sun planificate marți, între orele 09:00 și 14:00. Aceasta ar putea duce la timpi mai mari de așteptare la trecerea prin punctul de trecere a frontierei (PTF) Costești, precizează sursa. În acest context, călătorii sunt îndemnați de autorități să opteze
# Social
VIDEO/ Un american de 72 de ani, condamnat de ruși la aproape șapte ani de închisoare. Ce acuzați i se aduc

VIDEO/ Un american de 72 de ani, condamnat de ruși la aproape șapte ani de închisoare. Ce acuzați i se aduc

Cetățeanul american Stephen James Hubbard, în vârstă de 72 de ani, a fost condamnat în Rusia la șase ani și zece luni de închisoare pentru că ar fi acționat în calitate de mercenar în Ucraina. Decizia a fost pronunțată luni, 7 octombrie, de o instanță din Moscova. Dosarul a fost examinat cu ușile închise, scrie Mediazona. Stephen James Hubbard a compărut luni în instanță încătușat și ras pe cap, fiind așezat într-o cușcă transparentă. La pronunțarea sentinței, bărbatul s-a ridicat cu greu în pi
# Extern
Aeroportul Chișinău, tot mai aglomerat. Peste 3 milioane de pasageri l-au tranzitat în nouă luni ale anului curent

Aeroportul Chișinău, tot mai aglomerat. Peste 3 milioane de pasageri l-au tranzitat în nouă luni ale anului curent

Mai mult de 3 milioane de pasageri au tranzitat Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) în ultimele nouă luni ale anului curent. În intervalul dat, numărul pasagerilor a crescut cu 42 la sută față de aceeași perioadă din 2023, se precizează într-un comunicat al Aeroportului. Astfel, luna septembrie a fost încheiată cu un trafic total de 443.975 pasageri îmbarcați și debarcați. Cei mai mulți au zburat spre Antalya, Londra, Istanbul, Roma, Milano, Sharm el Sheikh, Tel Aviv, Frankfurt, Viena, Baku
# Social
FOTO/ Accident tragic în raionul Dondușeni. Un tânăr în vârstă de 18 ani a decedat, iar altul a ajuns la spital

FOTO/ Accident tragic în raionul Dondușeni. Un tânăr în vârstă de 18 ani a decedat, iar altul a ajuns la spital

Un băiat în vârstă de 18 ani a decedat în urma unui grav accident, produs în satul Scăieni, raionul Dondușeni. Impactul s-a produs în noaptea de 6 spre 7 octombrie, în jurul orei 01:40. Potrivit Poliției, adolescentul era în calitate de pasager pe o motocicletă de marca MT, la ghidonul căreia se afla un tânăr în vârstă de 21 de ani. Preliminar, oamenii legii au stabilit că tânărul de 21 de ani a pierdut controlul asupra ghidonului motocicletei. Vehiculul s-a tamponat în bordura din partea stâng
# Social
Orașul Herson, atacat cu patru bombe aeriene ghidate: Cel puțin 18 persoane au fost rănite

Orașul Herson, atacat cu patru bombe aeriene ghidate: Cel puțin 18 persoane au fost rănite

Cel puțin 18 persoane au fost rănite luni, în urma unui atac rusesc asupra centrului orașului Herson. Autoritățile ucrainene anunță că orașul a fost atacat cu patru bombe aeriene ghidate. Orașul Herson a fost atacat luni, la ora 10:30. În urma atacului, în oraș au fost avariate mai multe clădiri rezidențiale și o școală. Ultimele date arată că cel puțin 18 persoane au fost rănite, inclusiv doi copii de 2 și 4 ani.
# Extern
„Fructul bun se cumpără repede”- o nouă campanie națională de promovare a produselor autohtone

„Fructul bun se cumpără repede”- o nouă campanie națională de promovare a produselor autohtone

În R. Moldova a fost lansată astăzi o nouă campanie națională de promovare a calității fructelor autohtone, cu genericul „Fructul bun se cumpără repede”. Inițiativa aparține Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”. „Ne propunem să oferim o imagine clară despre necesitatea menținerii și creșterii standardelor de calitate a producției, fapt care este garantul exportului în Europa. Prin intermediul panourilor stradale amplasate în mai multe localități din țară, campan
# Agricultură
Încă un obiectiv turistic în rezervația „Orheiul Vechi”: Prima școală din satul Morovaia devine muzeu

Încă un obiectiv turistic în rezervația „Orheiul Vechi”: Prima școală din satul Morovaia devine muzeu

În cadrul Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi” a fost inaugurată, după restaurare, prima școală din arealul rezervației, din satul Morovaia. Edificiul, care datează din anul 1903, a fost transformat în muzeu, anunță Ministerul Culturii. „Prima școală din arealul rezervației, din Satul Morovaia a fost restaurată și conservată prin programul transfrontalier „Istorie și Muzică - valori ce ne reunesc”, iar acum i-am dat o nouă viață prin transformarea acesteia într-un muzeu”, a menționat d
# Cultură și Turism
Percheziții în Jora de Jos, la oamenii lui Șor. Ofițerii CNA au ridicat circa un milion de lei

Percheziții în Jora de Jos, la oamenii lui Șor. Ofițerii CNA au ridicat circa un milion de lei

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Chișinău au efectuat mai multe percheziții în satul Jora de Jos, din raionul Orhei. În cadrul descinderilor, a fost reținută o persoană și au fost ridicate mijloace financiare în diferită valută, în sumă de circa un milion de lei. Acțiunile au avut loc în cadrul unui dosar de finanțare ilegală a unei formațiuni politice din partea unui grup  organizat. Potrivit CNA, mai multe persoane ar fi planificat acțiuni ilegale în v
# Justiție
Fata de 14 ani din Ungheni, dispărută la data de 23 septembrie, a fost găsită vie și nevătămată, anunță Poliția

Fata de 14 ani din Ungheni, dispărută la data de 23 septembrie, a fost găsită vie și nevătămată, anunță Poliția

ACTUALIZARE (7 octombrie 2024) // Fata de 14 ani din raionul Ungheni, dispărută la 23 septembrie curent, a fost găsită în orașul Florești. Poliția anunță că fata este vie și nevătămată. „Fata a fost găsită vie și nevătămată în orașul Florești. Mulțumim tuturor persoanelor care au oferit suport polițiștilor la căutarea minorei”, anunță Poliția. ȘTIREA INIȚIALĂ (26 septembrie 2024) // Polițiștii din Ungheni s-au mobilizat și, de trei zile, întreprind măsuri complexe de căutare a unei minore. Fat
# Social
Începând cu ziua de astăzi, cetățenii pot solicita votarea cu urna mobilă

Începând cu ziua de astăzi, cetățenii pot solicita votarea cu urna mobilă

Începând cu ziua de astăzi, cetățenii pot depune cereri pentru a solicita votarea la locul aflării la alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024. Potrivit legislației electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secției de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se depun în scris, până la ora 14:00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cer
# Social
59 de case individuale cu vulnerabilitate energetică extremă vor fi reabilitate energetic

59 de case individuale cu vulnerabilitate energetică extremă vor fi reabilitate energetic

59 de case individuale cu grad de vulnerabilitate energetică extremă vor fi reabilitate energetic din Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial (FEERM). Acestea sunt primele locuințe selectate de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) care vor beneficia de izolarea termică a pereților exteriori, instalarea sistemelor de încălzire, renovarea sistemului de iluminat sau înlocuirea ușilor și a geamurilor exterioare. Suportul financiar acordat de CNED constituie 95% din valo
# Social
VIDEO/ Accident la intersecția străzilor Nicolae Dimo și Alecu Russo din capitală. Trei mașini au fost avariate

VIDEO/ Accident la intersecția străzilor Nicolae Dimo și Alecu Russo din capitală. Trei mașini au fost avariate

Trei mașini au fost avariate în urma unui accident rutier, produs la intersecția străzilor Nicolae Dimo și Alecu Russo din capitală. Impactul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 08:37, în direcția sectorului Ciocana. Potrivit martorilor și Poliției, în accident a fost implicat un automobil de model Mazda, o Toyota și un BMW. „În rezultatul impactului, vehiculele au fost deteriorate tehnic considerabil, persoane traumatizate nu sunt. Stabilim toate circumstanțele iar șoferul care va f
# Social
FOTO/ Copaci doborâți la pământ și drumuri înămolite. Consecințele ploii abundente din 6 octombrie

FOTO/ Copaci doborâți la pământ și drumuri înămolite. Consecințele ploii abundente din 6 octombrie

Ploile abundente din data de 6 octombrie au afectat trei sectoare de drumuri publice naționale. Drumarii au desfășurat lucrări de curățare și profilare a drumurilor afectate de acumulările de apă, nămol și pietriș, precum și de eliminare a copacilor și crengilor căzute. Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) anunță că intervențiile au avut loc în următoarele sectoare: * Ceadîr-Lunga, R 36 Basarabeasca - Ceadîr-Lunga - R29, km 30 - 35, unde au fost înlăturați aproximativ 25 de copaci și cren
# Social