miercuri, 15 iulie, 2026
  • USD
  • EUR

Latest

Amenzi usturătoare pentru cei care ard frunze. Penalitățile pot ajunge până la 40.000 de lei

Amenzi usturătoare pentru cei care ard frunze. Penalitățile pot ajunge până la 40.000 de lei

Arderea frunzelor uscate și a altor resturi vegetale reprezintă o practică comună în rândul moldovenilor, dar extrem de dăunătoare. În timpul acestui proces, în aer se eliberează substanțe toxice, inclusiv monoxid de carbon, dioxine, oxizi de azot și hidrocarburi, care afectează grav sănătatea umană și mediul. Potrivit Agenției de Mediu, expunerea la aceste substanțe poate conduce la intoxicații respiratorii, afecțiuni ale sistemului nervos central și probleme de sănătate pe termen lung, inclusi
# Mediu
Noul șef al Marelui Stat Major a fost prezentat militarilor din cadrul instituției de apărare

Noul șef al Marelui Stat Major a fost prezentat militarilor din cadrul instituției de apărare

Noul șef al Marelui Stat Major, colonelul Vitalie Micov, a fost prezentat miercuri, 16 octombrie, militarilor și funcționarilor civili ai instituției de apărare de către ministrul Anatolie Nosatîi. Noul comandant al Armatei Naționale este absolvent al Colegiului de Comandă și Stat Major al Forțelor Terestre din SUA. De asemenea, Vitalie Micov a studiat la Colegiul european de securitate și apărare din Regatul Belgiei, precum și la Colegiul Baltic de Apărare din Estonia, anunță Ministerul Apărăr
# Social
MAE avertizează că Federația Rusă ar încerca să organizeze transportarea ilegală a alegătorilor

MAE avertizează că Federația Rusă ar încerca să organizeze transportarea ilegală a alegătorilor

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, a declarat, miercuri, că există semnale care demonstrează implicarea Federaţiei Ruse în încercarea de a organiza transportarea cetățenilor moldoveni de pe teritoriul său la secţiile de votare, în ziua scrutinului prezidenţial şi a referendumului republican constituțional din 20 octombrie curent. „Din păcate, avem semnale, inclusiv în spațiul public, că Federația Rusă ar încerca să organizeze transportarea alegătorilor, lucru care este
# Politică
Statul va investi 55 de milioane de dolari în eficiența energetică a clădirilor publice din R. Moldova

Statul va investi 55 de milioane de dolari în eficiența energetică a clădirilor publice din R. Moldova

În următorii cinci ani, statul va investi circa 55 milioane de dolari în eficiența energetică a clădirilor publice, modernizarea sistemului de alimentare cu energie termică și măsuri de răspuns în situații de urgență. Astăzi, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea unui acord de împrumut între R. Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care prevede implementarea proiectului „Tranziție durabilă prin eficiență energetică în Moldova (STEEM)”. În cadrul i
# Social
O fată de 12 ani a plecat de la școală și nu s-a mai întors acasă. Cum poate fi recunoscută

O fată de 12 ani a plecat de la școală și nu s-a mai întors acasă. Cum poate fi recunoscută

O fetiță de 12 ani din Chișinău este căuată de rude și polițiști, după ce a plecat de la școală, la încheierea orelor de studiu, și nu a mai ajuns acasă. Potrivit ofițerului de presă al Poliției capitalei, Natalia Stati, oamenii legii au fost sesizați, marți, 15 septembrie, cu privire la faptul că Laura Arman, în vârstă de 12 ani, a plecat de la ore și nu a mai revenit la locuință. „Polițiștii întreprind toate măsurile pentru stabilirea locului aflarii acesteia. Totodată au fost orientate toat
# Social
Tragedie într-un complex locativ din capitală. O femeie în vârstă de 74 de ani s-a aruncat în gol

Tragedie într-un complex locativ din capitală. O femeie în vârstă de 74 de ani s-a aruncat în gol

Incident tragic într-un complex locativ de pe strada Bogdan Voievod din sectorul Rîșcani al capitalei. În seara zilei de 15 octombrie, o femeie în vârstă de 74 de ani și-a pus capăt zilelor, aruncându-se în gol de la geamul apartamentului în care locuia. Informația a fost confirmată pentru ziar.md de către purtătoarea de cuvânt a Poliției capitalei, Natalia Stati. „În cadrul documentării, polițiștii au stabilit identitatea femeii. Aceasta s-a dovedit a fi în vârstă de 74 de ani și s-a aruncat î
# Social
Zelenski le-a prezentat parlamentarilor ucraineni „planul de victorie” împotriva Rusiei. Ce include acesta

Zelenski le-a prezentat parlamentarilor ucraineni „planul de victorie” împotriva Rusiei. Ce include acesta

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat, miercuri, Radei Supreme, „planul de victorie” al Ucrainei față de agresiunea Rusiei. Propunerea este compusă din cinci puncte și trei anexe secrete. Potrivit șefului ucrainean, acest plan ar putea pune capăt conflictului cu Rusia cel târziu anul viitor, relatează The Kyiv Independent. „Planul de victorie”, propus de președintele ucrainean, este compus din cinci puncte: o invitație de aderare la NATO, un aspect de apărare, descurajarea agres
# Extern
Vine frigul. Moldsilva are suficiente stocuri de lemne, iar prețul a rămas neschimbat

Vine frigul. Moldsilva are suficiente stocuri de lemne, iar prețul a rămas neschimbat

La ora actuală, Moldsilva dispune de suficiente stocuri de lemne pentru această iarnă. În acest an, prețul lemnelor de foc a rămas practic același ca și anul trecut, a declarat ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, după ședința din 16 octombrie a Executivului. „La acest moment avem peste 110 mii de metri steri de lemn la tote întreprinderile silvice din țară, pe site-ul Moldsilva putem vedea la zi care sunt stocurile. (...) Prețurile nu au crescut. Acestea variază de la o întreprindere la alta,
# Social
Procedura de obținere a permisului de conducere va deveni mai simplă. Ce presupun noile prevederi

Procedura de obținere a permisului de conducere va deveni mai simplă. Ce presupun noile prevederi

Procedura de obținere a permisului de conducere va fi simplificată. Cabinetul de miniștri a aprobat o hotărâre în acest sens în cadrul ședinței din 16 octombrie. Potrivit noilor prevederi, candidații vor putea fi admiși la examen prin utilizarea sistemului informațional automatizat „Registrul unităților de instruire a conducătorilor de vehicule și al formabililor”. De asemenea, va fi exclusă prezentarea actelor de studii pe suport de hârtie. O altă modificare ține de simplificarea procedurii d
# Social
Circa trei mii de medici și farmaciști care fac naveta vor primi compensații pentru transport

Circa trei mii de medici și farmaciști care fac naveta vor primi compensații pentru transport

Lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici care activează în instituțiile publice din alte localități decât cele în care își au domiciliul vor beneficia de compensarea cheltuielilor de transport. Decizia a fost aprobată de Guvern în ședința din 16 octombrie. În prezent, circa 3.000 de lucrători medicali suportă cheltuieli din sursele proprii pentru a face naveta. Compensațiile vor fi acordate pentru a păstra angajații în instituțiile în care au fost repartizați, precizează Executivul. Costul de
# Social
Școala de Sport din Nisporeni, transformată în galerie urbană în aer liber. Cum arată acum instituția

Școala de Sport din Nisporeni, transformată în galerie urbană în aer liber. Cum arată acum instituția

În orașul Nisporeni a apărut o nouă capodoperă de artă urbană - a opta și ultima pictură murală din cadrul proiectului „Consolidarea coeziunii sociale prin comunicare vizuală eficientă”. De această dată, a fost personalizată clădirea Școlii de Sport din Nisporeni, cei circa 400 de metri pătrați fiind vopsiți și transformați într-o adevărată galerie în aer liber. Coordonatorul proiectului, Adrian Ungureanu, a anunțat că și această lucrare a fost realizată de artistul Dmitri Potapov, care a adus
# Cultură și Turism
FOTO/ Fragmente dintr-o rachetă, depistate lângă satul Lencăuți din raionul Ocnița

FOTO/ Fragmente dintr-o rachetă, depistate lângă satul Lencăuți din raionul Ocnița

Mai multe obiecte de metal, provenite cel mai probabil de la un proiectil, au fost depistate pe un câmp din apropierea localității Lencăuți, raionul Ocnița. Elementele au fost depistate în dimineața zilei de 16 octombrie de o patrulă a Poliției de Frontieră, care a fost alertată de către un localnic. „Rămășițele au fost depistate în apropierea localității Lencăuți, raionul Ocnița la distanța de 4 000 metri de frontierei de stat cu Ucraina. Imediat au fost inițiate măsuri de securizare a zonei ș
# Social
Moldovenii, ținta unui nou fals: Ministerul Educației nu a îndemnat cetățenii să o voteze pe Maia Sandu

Moldovenii, ținta unui nou fals: Ministerul Educației nu a îndemnat cetățenii să o voteze pe Maia Sandu

Pe rețelele de socializare circulă un nou document fals, cu multiple greșeli gramaticale, în care Ministerul Educației și Cercetării (MEC) ar fi îndemnat cetățenii să iasă la vot și să o susțină pe actuala președintă, Maia Sandu. MEC a dezmințit informația, precizând că nu a emis asemenea ordin. „Este important ca cetățenii să fie atenți la sursele de informație și să nu cadă pradă știrilor false care urmăresc să denatureze realitatea și să afecteze imaginea instituțiilor publice. MEC este o in
# Politică
Muralul „Visul Olimpic” a fost restabilit în totalitate

Muralul „Visul Olimpic” a fost restabilit în totalitate

Pictura murală „Visul Olimpic” a fost restabilită în totalitate, mai devreme decât se preconiza. Cheltuielile au fost suportate integral de Pretura sectorului Centru al capitalei, iar Primăria Chișinău speră că Poliția va lua măsuri împotriva celor care au vandalizat opera de artă. „Aceasta a fost deteriorată de o companie de publicitate, care, acționând pe cont propriu, a adus astfel o ofensă directă autorităților locale și centrale, precum și sportivilor care ne-au reprezentat țara, nu doar l
# Social