Oportunități pentru tinerii din R. Moldova: Programul de burse „Stipendium Hungaricum” a fost prelungit
Studenții, masteranzii și doctoranzii din R. Moldova vor beneficia și în perioada 2026-2028 de burse oferite de Guvernul Ungariei în cadrul programului „Stipendium Hungaricum”. Oportunitatea este prevăzută într-un memorandum de înțelegere dintre Ministerul Educației și Cercetării de la Chișinău (MEC) și Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului de la Budapesta. Comunicatoarea MEC, Tatiana Gangan, a precizat pentru ziar.md că documentul a fost semnat astăzi, 17 decembrie.
Noul memorandum înlocuiește acordul semnat în 2022 și marchează cea de-a cincea ediție a programului, lansat inițial în 2014. De asemenea, documentul prevede crearea unei comunități de absolvenți a programului de burse (Programul Alumni).
„Programul „Stipendium Hungaricum” reprezintă o oportunitate valoroasă pentru tinerii din R. Moldova de a-și dezvolta competențele academice și profesionale în instituții de învățământ superior de prestigiu din Ungaria. Prin acest parteneriat, consolidăm cooperarea internațională în educație și investim în formarea unei generații de specialiști care vor contribui la dezvoltarea durabilă a țării noastre”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram.
În prezent, Guvernul Ungariei oferă anual 40 de burse pentru cetățenii R. Moldova, acestea fiind repartizate pe cele trei cicluri de studii superioare (licență, master și doctorat).
Domeniile de studiu sunt coordonate de către ambele părți și includ specialități precum agricultura, ingineria, științele exacte, tehnologiile informaționale și științele politice.
Persoanele care doresc să aplice la programul pentru anul de studii 2026-2027 pot depune cererile până pe 15 ianuarie 2026, ora 14:00 (CET). Aplicarea se face doar în format online, prin intermediul sistemului DreamApply. Informații despre apel găsiți pe site-ul oficial al „Stipendium Hungaricum”.