Oficiul Național al Turismului, noua instituție în R. Moldova. Principalele misiuni ale celor 25 de angajați din cadrul acesteia

Oficiul Național al Turismului, noua instituție în R. Moldova. Principalele misiuni ale celor 25 de angajați din cadrul acesteia
Sursa foto: castelmimi.md

Guvernul a dispus, miercuri, 2 august, crearea Oficiului Național al Turismului, iar în cadrul acestei instituții publice vor activa 25 de angajați. Autoritățile susțin că R. Moldova este unica țară din Europa centrală și de sud-est unde nu există o instituție națională responsabilă de implementarea politicilor în domeniul turismului.

„Oficiul Național al Turismului este un  organ autonom, care să implementeze politicile și reglementările elaborate de autoritatea centrală în domeniu, Ministerul Culturii; să sprijine dezvoltarea turismului; să ofere servicii și asistență sectorului și să asigure activități de promovare și marketing întru creșterea veniturilor din turism”, menționează Ministerul Culturii.

Autoritățile argumentează necesitatea acestei instituții prin faptul că R. Moldova este unica țară din Europa centrală și de sud-est unde nu există o instituție națională responsabilă de implementarea politicilor în domeniul turismului, deși îl consideră un domeniu cu potențial enorm de atragere a investițiilor și dezvoltare.

Hotărârea de Guvern votată astăzi, 2 august, vizează constituirea, organizarea și funcționarea Instituției publice ,,Oficiul Național al Turismului”.

Potrivit Ministerului Culturii, implementarea proiectului va necesita cheltuieli financiare pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru cele 25 de unități de personal (cheltuieli estimative de circa 2.6 milioane de lei). Aceste cheltuieli urmează a fi acoperite din mijloacele partenerilor de dezvoltare și ale donatorilor, de pe urma serviciilor prestate de către Oficiu, din mijloacele financiare primite de la bugetul de stat, precum și din alte surse neinterzise de cadrul normativ.