Oficial! Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru, dați în urmărire internațională
Autoritățile moldovenești au demarat căutarea internațională a lui Alexandru Pînzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP), și a lui Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției nr. 5, după ce ambii au fost implicați în cazul lui Dorin Damir, angajat ca „agent sub acoperire” în structura condusă de aceștia. Informația a fost confirmată de Procuratura Generală pentru Ziarul de Gardă.
Potrivit informațiilor, materialele au fost transmise deja la Interpol. Astfel, Pînzari și Cojocaru sunt acum căutați la nivel internațional.
Această măsură vine după ce 19 ianuarie, un complet de judecată condus de magistrata Angela Catană i-a găsit pe Pînzari, Cojocaru și Damir vinovați de abuz în serviciu și fals în acte, condamnându-i la câte trei ani de închisoare. Pentru unul dintre capetele de acuzare a intervenit însă prescripția, iar pe alte trei capete de acuzare cei doi foști oficiali au fost achitați. Decizia a fost pronunțată în absența foștilor angajați MAI și a lui Damir.
La scurt timp după sentință, Dorin Damir a fost reținut, în timp ce foștii conducători ai IGP și Direcției nr. 5 nu au fost prezenți în țară, ceea ce a impus declanșarea căutării internaționale.

