luni, 08 decembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Oamenii cu suflet mare - speranță pentru mamele care își cresc singure copiii. Cum putem contribui
Sursa foto: Misiunea „Diaconia” / Facebook

Oamenii cu suflet mare - speranță pentru mamele care își cresc singure copiii. Cum putem contribui

Misiunea Socială „Diaconia” a lansat o nouă ediție a campaniei de Crăciun „În brațele mamei”, dedicată mamelor care își cresc singure copiii. Organizația pregătește o serie de acțiuni speciale, prin care comunitatea este îndemnată să sprijine beneficiarii Centrului Maternal, care poate găzdui zilnic până la zece cupluri mamă-copil. Cu mai multe precizări în acest sens a venit reprezentanta misiunii, Ana-Maria Gorobica, notează Teleradio-Moldova.

În perioada campaniei vor avea loc mai multe evenimente deschise publicului, inclusiv o șezătoare cu genericul „Unde binele se adună”, organizată pe 14 decembrie. Programul va include ateliere de creație, activități de dezvoltare personală și momente artistice.

Diaconia încurajează implicarea cetățenilor atât prin participarea la evenimente, cât și prin donații directe.

„500 de lei reprezintă o zi de sprijin pentru un cuplu mamă-copil, iar 4.000 de lei ar însemna o zi de asistență complexă pentru toate cuplurile mamă-copil”, a explicat Ana-Maria Gorobica în cadrul emisiunii „Dimineața cu Radio Moldova”.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram

În prezent, Centrul Maternal găzduiește opt cupluri mamă-copil. Întrucât necesitățile sunt constante și variate, este importantă fiecare contribuție, mai ales donațiile de produse de igienă și medicamente.

Anul trecut, peste 80 de echipe corporative și sute de donatori individuali s-au alăturat campaniei. Fondurile adunate au asigurat 375 de zile de asistență pentru cuplurile mamă-copil, banii fiind utilizați pentru cumpărarea scutecelor, a laptelui praf, a medicamentelor și a altor bunuri necesare zilnic.

Inițiativa „În brațele mamei” se desfășoară din anul 2011, când a fost înființat Centrul Maternal. De atunci, 226 de mame au beneficiat de sprijin, reușind să își păstreze copiii alături.