O secție a spitalului din Cahul, renovată și dotată cu echipament nou. Lucrările au costat 23 de milioane de lei

O secție a spitalului din Cahul, renovată și dotată cu echipament nou. Lucrările au costat 23 de milioane de lei
Sursa foto: Ministerul Sănătății

Secția anestezie și terapie intensivă din cadrul Spitalului Raional Cahul a fost reparată și dotată cu echipament medical modern. Lucrările au costat circa 23 de milioane de lei. Banii au fost alocați din sursele oferite de Banca Mondială, dar și din bugetul de stat.

Evenimentul de inaugurare a secției anestezie și terapie intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Raional Cahul a avut loc vineri, 11 octombrie. Ministerul Sănătății susține că de serviciile medicale oferite în secția respectivă vor beneficia și locuitorii din raioanele Cantemir, Vulcănești și Taraclia.

„Secția va activa pe 13 paturi și va acorda asistență medicală pacienților în stare critică, cu patologii chirurgicale, ginecologice și cardiovasculare, cum ar fi infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral”, anunță Ministerul Sănătății.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Secția ATI a Spitalului Raional Cahul a fost reparată din sursele proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19”. De asemenea, lucrările au fost finanțate din bugetul de stat, dar și cu sprijinul partenerilor. Investițiile totale au costat circa 23 de milioane de lei.

Ministerul Sănătății precizează că 11 secții ATI din mai multe spitale republicane, municipale și raionale din țară au fost reparate în cadrul proiectului Băncii Mondiale, în sumă de aproximativ 187,2 milioane de lei.