O nouă demisie în rândul miniștrilor din Guvernul României. Gabriela Firea renunță și la funcțiile ocupate în PSD
Ministra Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse din Guvernul României, Gabriela Firea, și-a dat demisia, vineri, 14 iulie, urmare a scandalului azilelor groazei. Aceasta este a doua demisie la un nivel atât de înalt din partea unui oficial în legătura cu acest subiect.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Gabriela Firea a precizat că se suspendă și din funcțiile deținute în PSD.
„(...) Am decis, cu mare regret, dar hotărâtă și cu fruntea sus, să plec din Guvernul României. Am avut acum câteva minute o întâlnire cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu în care i-am prezentat demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Nu am de ce să mă rușinez, nu am nicio vină, nu aș fi acceptat să se întâmple ceva rău cu vreo persoană și să nu reacționez. Plec pentru ca premierul să poată lucra în liniște proiectele economice și sociale bune pentru români, la fel miniștrii PSD și PNL, să-și poată prezenta munca. În această atmosferă de război total față de mine, ca membru al Guvernului, nu se poate continua o activitate normală. Nici adevăratul război de la graniță nu s-a mai auzit și văzut în aceste zile (...)”, a spus Firea.
Demisia Gabrielei Firea vine la distanță de o săptămână după ce a izbucnit scandalul „azilelor groazei”. Mai multe echipe de control au declanşat controale în centrele rezidenţiale de bătrâni, copii şi persoane cu dizabilităţi. În rezultat, au fost descoperite condiții dezastruoase, oameni chinuiți și flămânzi. În presa de peste Prut, acest subiect este denumit generic „azilul groazei”.
„Sunt complet nevinovată, s-a văzut și din ancheta derulată, se va constata și în continuare, în justiție, dar ceea ce s-a întâmplat cu viața mea și a familiei mele în ultimele 10 zile mi-a arătat interesul imens ca eu să mă erodez și să-mi scadă până la anulare șansele de a mai câștiga un mandat de primar general”, se mai arată în mesajul publicat de Firea.
Acum o zi, ministrul român al Muncii, Marius Budăi, și-a dat demisia, la fel urmare a scandalului azilelor groazei.