O moldoveancă a fost evacuată din Fâșia Gaza, anunță MAE. 53 de cetățeni au fost aduși în țară până acum

O moldoveancă a fost evacuată din Fâșia Gaza, anunță MAE. 53 de cetățeni au fost aduși în țară până acum
Sursa foto: AFP

O moldoveancă a fost evacuată marți din Fâșia Gaza și va ajunge, în scurt timp, în R. Moldova, a anunțat ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi.

Potrivit oficialului, la solicitarea femeii, cei trei copii ai săi au rămas pe teritoriul Fâșiei Gaza, cu familia soțului decedat. Ministrul de Externe declară că femeia se află în prezent în siguranță, iar autoritățile moldovenești oferă asistența necesară pentru continuarea deplasării și acordarea suportului consular.

Mihai Popșoi a precizat că evacuarea acestei persoane s-a făcut cu sprijinul statelor Statului Israel, Iordania, Crucea Roșie, Ambasada R. Moldova în Israel și în Turcia, Celula de Criză de la MAE, Consulul Onorific al R. Moldova în Iordania.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că va continua să monitorizeze situația din regiune și le recomandă cetățenilor R. Moldova să consulte alertele de călătorie în vigoare.

Până în prezent, din Fâșia Gaza au fost evacuați 53 de cetățeni ai R. Moldova.