O femeie și-a ucis copilul de 5 ani, apoi a încercat să se sinucidă. Ce au găsit polițiștii ajunși la fața locului
O femeie din Căușeni și-a ucis cu sange rece copilul, în vârstă de cinci ani, apoi a încercat să se sinucidă. Ofițera de presă de la Inspectoratul de Poliție Căușeni, Mariana Didenco, a declarat pentru Ziar.md că femeia de 39 de ani se afla la evidența medicului psihiatru.
Potrivit poliției, totul s-a întâmplat, luni dimineață, într-o localitate din raionul Căușeni. Femeia de 39 de ani a fost găsită de polițiști rănită în casa în care locuia, iar pe copilul de cinci ani fără semne de viață.
„La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui minor de 5 ani, iar mama acestuia, o femeie de 39 ani cu o plagă în regiunea gâtului”, ne-a comunicat ofițera de presă de la Inspectoratul de Poliție Căușeni.
Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Responsabilii de la poliție mai spun că aceasta avea probleme de sănătate mintală și se afla la evidența medicului psihiatru.
Cadavrul copilului a fost îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Polițiștii au inițiat o cauză penală pentru omor.