O femeie de 71 de ani, căutată de poliție și rude: A dispărut pe 20 iulie
O femeie de 71 de ani este căutată de poliție și rude, după ce la 20 iulie a părăsit Centrul de Plasament din capitală, în care a fost plasată pentru o perioadă de o lună, și a plecat într-o direcție necunoscută. Oamenii legii cer ajutorul oamenilor pentru a stabili locul aflării femeii.
„Polițiștii Inspectoratului de poliție Centru, solicită ajutorul cetățenilor în stabilirea locului aflării unei femei în vârstă de 71 de ani. Aceasta era plasată la un Centru de Plasament din capitală pentru o perioadă de o lună, timp în care fiica sa a fost plecată peste hotare. În dimineața zilei de 20 iulie, femeia ar fi plecat de la Centru într-o direcție necunoscută și până la moment nu se cunoaște locul aflării”, anunță polițiștii.
Semnalmente: Înălțimea 1.60 m, corpolență medie, păr scurt, ochi verzi. În momentul plecării femeia era îmbrăcată cu o bluză de culoare galbenă, pantaloni albaștri cu imprimeu floral de culoare galbenă, poartă ochelari pentru vedere.
Persoanele care pot furniza informații sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție, sau să apeleze numărul unic de urgență 112 sau la 068114271.