O arhiepiscopie din România vinde insigne cu stema Rusiei. Explicația vânzătoarei de la magazinul de suveniruri
La magazinul de suveniruri al Arhiepiscopiei Tomisului, o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române, printre icoane și alte obiecte bisericești se regăsesc și insigne cu stema Rusiei, notează Hotnews.
Vânzătoarea de la magazin a explicat că pe insignă este „vulturul bicefal. Este reprezentarea slavonă a faptului că puterea statului este în cadrul Bisericii. Este încadrat și Sfântu Gheorghe, în centru, și e mai solemn”.
Anul trecut, Arhiepiscopul Tomisului, cunoscut pentru declarațiile controversate, a vorbit laudativ despre Vladimir Putin despre care spune că „nu este atât de negru pe cum îl prezintă toată lumea”, fiind „cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim”.
„Domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi văzut atât de negru, nu-i negru cum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun fără frică şi fără nicio ezitare. Este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. În ţara sa, şi Putin, şi Medvedev, sunt ctitori. Şi am fost pe urmele lor în excursie şi m-am minunat câtă jertfă au făcut. Şi noi îi judecăm ca pe nişte răufăcători. Sigur că au păcatele lor. Ei nu răspund pentru păcatele înaintaşilor care au adus comunismul. Dar nu l-au adus ei. Cei care au adus comunismul, cei din vest, ei au plantat comunismul. Că Marx şi Engels nu sunt din Rusia. Sunt de altă origine”, a declarat arhiepiscopul Teodosie.
Stema Rusiei, pe o biserică din R. Moldova
Și în R. Moldova a fost recent un scandal legat de stema Rusiei care era gravată deasupra ușii unei biserici din orășelul Sângera, potrivit Ziarul de Gardă.
Enoriașii au spus că nu mai calcă pragul lăcașului de cult. În replică, preotul a spus că regretă și ar fi dat ordin ca stema Rusiei să fie scoasă de pe clădirea bisericii, dar a afirmat că pe Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii „l-a pomenit, îl pomenește și îl va pomeni”.