O ambulanță s-a tamponat cu o mașină în raionul Cahul. Șoferul bănuit de producerea accidentului a dat bir cu fugiții
O ambulanță a fost implicată într-un grav accident rutier, produs în raionul Cahul. Impactul a avut loc în dimineața zilei de 8 decembrie, în jurul orei 04:00, la intrarea în comuna Moscovei. Cazul a fost făcut public de echipa.md, informația fiind confirmată pentru ziar.md de către ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Cahul, Cristina Ciobanu.
Polițiștii au stabilit că impactul s-a produs frontal între un automobil de marca Dodge Ram și o autospecială a serviciului de ambulanță. În urma coliziunii, membrii echipajului medical au suferit diverse traumatisme.
Șoferul automobilului a fugit de la locul accidentului, fiind identificat astăzi, 9 decembrie. Potrivit Cristinei Ciobanu, conducătorul este cercetat în stare de libertate.
„Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă să fie atras la răspundere penală conform art. 264 alin. (1) și art. 266”, a precizat ofițera de presă a IP Cahul.
Ziar.md a solicitat informații despre starea angajaților de pe ambulanță de la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Până în momentul publicării acestei știri, nu am primit un răspuns.