„Nu putem garanta”. Alexandru Munteanu admite că energia electrică ar putea fi deconectată
Riscul de deconectare la energia electrică persistă, chiar dacă, în cele două zile de când Republica Moldova se află în stare de urgență energetică, țara a reușit să procure energie din surse alternative. În cadrul ședinței extraordinare de Guvern, din 26 martie, premierul Alexandru Munteanu a accentuat că starea de urgență nu reprezintă un pretext pentru a ocoli legea sau pentru a lua decizii nechibzuite ori nejustificate.
„Am reușit prin eforturi majore și vreau să-l mulțumesc pe domnul ministru Jungheietu să evităm deconectări, cel puțin deocamdată. Dar nu putem garanta acest lucru, evident, în continuare (...). Acționăm în continuare strict în limitele legii și în interesul oamenilor. Am promis cu toții și eu personal că vom asigura o transparență și responsabilitate maximă. Și vom face acest lucru”, a spus Munteanu.
Totodată, oficialul a precizat că Guvernul se va întruni și în perioada următoare în ședințe pentru a eficientiza activitățile.
„Cu siguranță putem lucra și online pentru a eficientiza activitățile noastre. Putem organiza conferințe video, va trebui să ne gândim la un mod operant cât mai eficient”, a spus Munteanu.
În același timp, el s-a arătat nemulțumit că Chișinăul este prea iluminat „de parcă Crăciunul ar continua” și a menționat că, cel mai probabil, în ședința Guvernului din 27 martie va fi luată o decizie în acest sens.
„Cred că nu este cazul, în situația în care avem deficit de energie și deconectările în continuare sunt posibile, dar ne vom gândi la, iarăși, nu luăm decizii pripite, o să discutăm un set de măsuri cu colegii și o să venim cu propuneri pentru următoarea noastră ședință, cred că pentru mâine”, a conchis Munteanu.

Anterior, primarul capitalei, Ion Ceban, a îndemnat cetățenii să fie înțelegători și să economisească energia electrică.
Amintim că în Republica Moldova este instituită stare de urgență în energetică după defecțiuni înregistrate la linia electrică Isaccea-Vulcănești.


