„Nu era bine acoperită canalizarea”. Detalii despre decesul băiețelului din Step-Soci

„Nu era bine acoperită canalizarea”. Detalii despre decesul băiețelului din Step-Soci
Sursa foto: Primăria comunei Step-Soci

Noi detalii despre tragedia din localitatea Step-Soci, din raionul Orhei, unde un băiețel în vârstă de un an și nouă luni a fost găsit mort în canalizarea din curtea casei în care locuia. Primarul comunei, Iurie Ojog, a declarat pentru TVR Moldova că sistemul pentru colectarea și transportul apelor uzate nu era acoperit bine.

„Familie destul de sănătoasă, soţul e în Israel, la muncă. Doamna e acasă, e familie cu mulţi copii, sunt şapte copii, cinci minori. Era acasă mama. Din spusele mamei, ea se ocupa atunci cu animalele şi copilul la un moment dat a dispărut. Au şi camere în fața casei, ultima dată copilul a apărut pe la 21:35 şi toată noaptea a fost căutat. Până la urmă, dimineaţa a fost găsit, nu era bine acoperită canalizarea. Era făcută demult, dar nu era cum trebuie… asta a fost problema”, a explicat Iurie Ojog.

În acest context, Poliția îndeamnă repetat părinții și maturii care au în grijă copii să nu-i lase pe cei mici fără supraveghere.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

„Sunt locuinţe la bloc, locuinţe pe pământ şi fiecare prezintă riscuri. (...) Dacă să ne referim la exterior, copilul care se deplasează singur (...) în mare parte nu atrage atenția la mediul nesigur pentru el. Reiterez că părinții trebuie să monitorizeze cât mai bine copilul, să cunoască întotdeauna locul aflării acestuia, să-l lase în grija persoanelor responsabile și să monitorizeze și mediul online, pentru că ar putea să discute cu cineva străin, să ofere careva date”, a declarat ofițera principală a Secției siguranță minori din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), Alina Ciornîi.

Amintim că tragedii similare au avut loc în țara noastră în 2018 și în 2020. La începutul lunii octombrie 2018, un băiețel de opt ani din raionul Sîngerei a decedat după ce a căzut în veceul din curtea locuinţei sale.

La aproape doi ani distanță, la finele lunii mai 2020, un copil de șase ani din Hîncești, care era căutat de două zile, a fost găsit mort în veceul din curtea gospodăriei.

Tragedie în raionul Orhei. Un băiețel în vârstă de un an și nouă luni a fost găsit mort în canalizarea casei sale
Un băiețel în vârstă de un an și nouă luni a fost găsit cu puțin timp în urmă decedat în canalizarea casei sale. Tragedia s-a produs în localitatea Step-Soci, raionul Orhei. Aseară, în jurul orei 22:30, fratele copilului a sesizat Poliția și a comunicat că micuțul a ieșit de