Noile tarife la energia electrică intră astăzi în vigoare. Hotărârile ANRE, publicate în Monitorul Oficial al R. Moldova

Noile tarife la energia electrică intră astăzi în vigoare. Hotărârile ANRE, publicate în Monitorul Oficial al R. Moldova

Hotărârile Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind prețurile reglementate de furnizare a energiei electrice de către „Premier Energy” S.R.L. și de către operatorului S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” au fost publicate vineri, 7 iulie, în Monitorul Oficial al R. Moldova. Astfel, astăzi intră în vigoare noile tarife pentru curentul electric.

Potrivit deciziei ANRE din 5 iulie, consumatorii Premier Energy, din centrul și sudul țării, vor achita 2,57 lei/kWh, cu 42 de bani mai puțin decât prețul vechi, iar consumatorii operatorului S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, din nordul republicii, vor achita 3,20 lei/kWh, cu 38 de bani mai puțin.

Pe 30 iunie 2023, S.A. Energocom și MGRES au coordonat graficul de furnizare a energiei electrice pentru luna iulie 2023, în baza contractului existent, valabil până în septembrie curent. Prețul constituie 66 USD/MWh, agreat la sfârșitul lunii martie, pentru o perioadă de 6 luni.

Cantitatea de energie electrică ce urmează a fi achiziționată de la MGRES acoperă 98% din necesarul de consum al malului drept, ceea ce constituie aproximativ 314 mii MWh, potrivit Energocom.

Restul necesarului de energie pentru luna iulie, pe lângă energia contractată de la MGRES şi cea produsă de CET-uri şi din surse regenerabile, urmează a fi achiziționat de pe OPCOM - Operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale din România.