Noi percheziții într-o cauză penală privind finanțarea ilegală a activităților politice
Oamenii legii au descins astăzi, 13 noiembrie, cu noi percheziții pe o cauză penală pornită pentru spălare de bani, conversie de criptomonede și finanțare ilegală a activităților politice. În cadrul acțiunilor sunt vizate mai multe persoane afiliate lui Șor, anunță Poliția.
Mai exact, potrivit oamenilor legii, vizați sunt câțiva membri incluși într-un partid politic prin intermediul organizației criminale „Șor”, care au și fost persoanele interpuse pentru finanțarea partidului inclus pe listă în alegerile din această toamnă.
Astăzi, ofițerii urmează să stabilească rolul și statutul lor, scopul figurării în partid, dar și alte detalii care au ajuns în posesia instituțiilor de drept.
Poliția precizează că va reveni cu detalii imediat după finalizarea acțiunilor procesuale.