Noi exerciții de pregătire a rezerviștilor Forțelor Armate

Noi exerciții de pregătire a rezerviștilor Forțelor Armate
Sursa foto: army.md

Armata Națională desfășoară, în perioada 27-31 mai curent, exerciții cu rezerviștii Forțelor Armate. Antrenamentele includ trageri de luptă, acordarea primului ajutor medical, pregătirea pentru apărarea NBC (Nucleară, Biologică şi Chimică) și altele.

Instruirea durează cinci zile. Potrivit Ministrului Apărării, scopul antrenamentelor este verificarea aptitudinilor rezerviștilor și familiarizarea acestora cu echipamentul din dotarea Armatei Naționale.

„Scopul antrenamentelor  este verificarea aptitudinilor rezerviștilor și familiarizarea acestora cu echipamentul, tehnica și armamentul din dotarea Armatei Naționale”, anunță Ministerul Apărării.

Exercițiile au loc în conformitate cu cerințele Legii nr. 1244/2002 cu privire la rezerva Forțelor Armate, precum și Planului de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2024.

Anul acesta, exercițiile cu rezerviștii Forțelor Armate au fost programate pentru lunile martie, mai, iunie și iulie.