Noi detalii despre deținuții evadați din Penitenciarul nr. 8 Bender. Au fugit trei, însă doar doi au fost reținuți

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a venit cu precizări în privința deținuților evadați din Penitenciarul nr. 8 Bender. ANP a confirmat informația apărută în spațiul public, însă a precizat că au evadat trei deținuți, dar nu doi. Unul dintre aceștia încă nu a fost reținut.
Potrivit ANP, cei trei deținuți – doi în vârstă de 23 de ani și unul de 26 de ani, originari din raioanele Cahul, Căușeni și Anenii Noi – au evadat din penitenciar în noaptea de 15 spre 16 mai, jurul orei 01:25. Doi dintre aceștia au escaladat edificiile de pază ale instituției, iar al treilea a fost reținut de către angajații penitenciarului chiar în momentul în care evada.
Ulterior, unul dintre cei doi deținuți evadați a fost localizat și reținut.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În prezent, autoritățile desfășoară acțiuni pentru identificarea și capturarea celui de-al treilea deținut.
„Imediat după producerea incidentului, conducerea penitenciarului, în cooperare cu subdiviziunile Poliției, a instituit stare de alertă și a declanșat acțiunile specifice de căutare. Sunt în desfășurare operațiuni extinse, inclusiv instalarea de filtre în zonele în care există indicii privind posibila prezență a persoanei căutate”, se menționează în comnicatul ANP.
Cetățenii care dețin informații relevante despre locul aflării celui de-al treilea deținut sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112 și unitatea de gardă a ANP la numărul 078 777 403 sau 078 777 458.

Amintim că, în această dimineață, PulsMedia a raportat că doi deținuți ar fi evadat noaptea de la Penitenciarul nr. 8 Bender și că unul dintre aceștia a fost reținut de către angajații instituției.
Un incident similar a avut loc pe data de 28 aprilie curent, când un deținut a reușit să evadeze din Penitenciarul din Taraclia. Acesta a fost reținut de către organele de drept pe 30 aprilie.