duminică, 15 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
Nicuşor Dan va participa la reuniunea Consiliului Păcii de la Washington. România va avea statut de observator
Foto: Administrația Prezidențială

Nicuşor Dan va participa la reuniunea Consiliului Păcii de la Washington. România va avea statut de observator

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că va participa săptămâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Păcii, care va avea loc la Washington, la invitația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Potrivit oficialului, România va fi prezentă în calitate de observator.

„Voi participa săptămâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Păcii la Washington, răspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. România va avea calitate de observator și voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza”, a scris Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.

Șeful statului român a precizat că decizia de participare are la bază susținerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluția adoptată în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, inițiată de Statele Unite ale Americii. Totodată, acesta a subliniat că România a susținut constant identificarea unei soluții pentru încheierea conflictului și a oferit sprijin populației civile din Fâșia Gaza, inclusiv prin operațiuni de evacuare medicală de urgență.

Reuniunea este descrisă drept ședința inaugurală a Consiliului pentru Pace și este programată pentru 19 februarie, la Washington. Evenimentul este organizat de administrația Trump și va avea loc la Institutul American pentru Pace, instituție redenumită recent de președintele american.

Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, aproximativ 24 de state au semnat acordul de constituire a acestui Consiliu, iar mai multe țări europene, inclusiv Italia și Ungaria, și-au anunțat intenția de participare în calitate de observatori.

Amintim că anterior, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu a primit o invitație la „Consiliul pentru Pace”, o inițiativă a președintelui SUA Donald Trump. Referindu-se la această inițiativă, șefa statului a menționat că apreciază „orice efort autentic de a aduce pacea, dar, bineînțeles, trebuie să ținem cont de dreptul internațional, de respectul pentru integritatea teritorială”.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram