Nicușor Dan, după consultările de la Cotroceni: „Suntem într-o criză politică, dar vom trece prin asta”
Președintele României, Nicușor Dan, a vorbit pe larg despre tensiunile din scena politică, după consultările avute miercuri la Palatul Cotroceni cu partidele din coaliția de guvernare. Șeful statului român a descris situația actuală drept o criză politică acumulată în timp și a făcut apel la calm, dialog și responsabilitate.
În debutul declarației, Nicușor Dan a ținut să precizeze că discuțiile au fost informale, dar necesare, într-un moment în care relațiile dintre partide sunt tensionate.
„Am avut toată ziua de azi consultări cu partidele prooccidentale din actuala coaliție. O să precizez că au fost consultări informale, pentru că la acest moment politic Constituția nu dă președintelui vreo atribuție, vreun act direct pe care să îl facă, însă, evident, e important să știm cum vedem fiecare dintre noi viitorul. Suntem, evident, într-o criză politică. Criza asta n-a început azi. De luni de zile, neînțelegerile, diferențele de opinie între partidele din coaliție s-au amplificat”, a declarat președintele.
Acesta a spus că principalul mesaj transmis liderilor politici a fost legat de nevoia de a reduce tensiunile din spațiul public și de a schimba tonul dezbaterilor.
„Ce am cerut eu partidelor la discuțiile pe care le-am avut și o fac și public acum este să dezescaladeze retorica publică. Pe de o parte, apoi să se uite la viitor și ce vom face mai mult decât la trecut, să se uite la soluții mai mult decât la probleme, pentru că cred eu că până în momentul ăsta fiecare dintre actorii politici și-a expus nemulțumirile. Întrebarea este cum procedăm în continuare”, a explicat Nicușor Dan.
Oficialul român a subliniat că, indiferent de formula politică care va rezulta, dialogul între forțele politice este esențial.
„În orice formulă politică, majoritară, minoritară, vom avea nevoie de dialog între forțele politice pro-occidentale. Deci dezescaladare în acest moment, pentru a putea avea un dialog în viitor”, a spus acesta.
În același timp, președintele României a încercat să transmită un mesaj de stabilitate către cetățeni, insistând că instituțiile statului funcționează.
„Dincolo de criza asta politică, trebuie să spunem și să asigurăm românii că avem instituții ale statului care funcționează. Da, suntem un stat funcțional, cu o diferență de opinie la nivel politic”, a declarat Nicușor Dan.
Referindu-se la direcția strategică a României, acesta a subliniat că nu există semne de schimbare.
„Nu se pune în discuție direcția pro-occidentală a României. Fiecare din partidele care au venit azi și minoritățile naționale au afirmat expres că exclud o guvernare cu forțe antioccidentale și fiecare dintre ele și-a exprimat disponibilitatea de cooperare, în mod special pe proiectele esențiale pe care România le are în perioada imediat următoare. Deci calm și vom trece prin asta”, a precizat acesta.
România traversează în prezent un blocaj politic major declanșat de ruperea coaliției de guvernare. Tensiunile au culminat cu decizia PSD de a-i retrage sprijinul politic premierului Bolojan. Social-democrații amenință cu depunerea unei moțiuni de cenzură și iau în calcul sesizarea Curții Constituționale pentru a contesta legitimitatea actualului guvern.
Premierul a refuzat să își prezinte demisia, optând pentru încercarea de a menține un guvern minoritar.

