Municipiul Bălți a transmis cinci generatoare orașului ucrainean Hmelnițki
Municipiul Bălți a transmis cinci generatoare orașului ucrainean Hmelnițki, cu care este înfrățit din anul 1996. Lotul de ajutor umanitar a ajuns la destinație în seara zilei de ieri, 11 februarie.
Inițiativa a fost realizată în urma solicitării primarului din Hmelnițki, care a semnalat probleme grave legate de alimentarea cu energie electrică, cauzate de bombardamentele frecvente.



Sursa foto: Alexandr Petkov / Facebook
„Datorită implicării și sprijinului câtorva antreprenori locali, am reușit să colectăm și să trimitem rapid ajutorul necesar. Cinci generatoare vor contribui la asigurarea funcționării neîntrerupte a unor obiective importante și la susținerea locuitorilor orașului nostru înfrățit în această perioadă dificilă”, a menționat primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov.
Recent, R. Moldova a transmis Ucrainei asistență umanitară în valoare de peste 13,6 milioane de lei, inclusiv șapte generatoare în valoare de peste 1,38 milioane de lei. Lotul a ajuns la Kiev pe 10 februarie.

Totodată, până pe 13 februarie, fiecare cetățean al R. Moldova are ocazia să contribuie la procurarea generatoarelor pentru populația Ucrainei. Donațiile pot fi făcute prin sistemul de plăți instant MIA, folosind acest link.
Strângerea de fonduri este organizată de Congresul Național al Ucrainenilor din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Ucrainei în R. Moldova.
