Moldovenii nu vor mai primi compensații la energia electrică în factură în 2026. Decembrie este ultima lună
Cetățenii vor beneficia pentru ultima dată de compensații la energia electrică direct în factură în luna decembrie. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței Guvernului. Din 2026, acest mecanism dispare, urmând să fie înlocuit cu ajutoare monetare destinate strict familiilor vulnerabile. Anunțul a fost făcut de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
„Așa cum am spus anterior, aceste compensații în factură se vor aplica doar pentru anul curent. Anul viitor nu prevedem aceste compensații în factură, dar ne vom concentra pe compensații monetare pentru căldură, ca să țintim grupurile vulnerabile, acele familii care chiar au nevoie de suport. De aceea, ultima plată în factură va fi pentru cea care vine în luna decembrie”, a declarat Plugaru.
De la 1 august, au intrat în vigoare noile tarife la energia electrică, aprobate de ANRE pe 29 iulie. Pentru consumatorii deserviți de Premier Energy (centru și sud), tariful a fost redus la 3,59 lei/kWh, cu 51 de bani mai puțin decât anterior. În nordul țării, locuitorii deserviți de S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” achită un tarif de 4,00 lei/kWh, cu 58 de bani mai mic față de prețul precedent.
Ultima majorare semnificativă a avut loc pe 10 ianuarie, când energia furnizată de Premier Energy s-a scumpit la 4,10 lei/kWh, iar cea livrată în nord la 4,68 lei/kWh.
Pentru a atenua impactul acestor ajustări, statul a oferit, pe tot parcursul anului, până la 31 decembrie, compensații în facturi pentru primii 110 kWh consumați, astfel încât cetățenii să plătească tarifele „de până la majorările” din 10 ianuarie: 2,34 lei/kWh în centru și sud și 2,84 lei/kWh în nord. Programul este finanțat de Guvern cu sprijinul Uniunii Europene.