Moldovenii cărora le-au fost retrase cărțile de identitate românești nu vor putea încasa alocațiile pentru copii
Copiii care dețin cetățenie română nu pot fi lipsiți de alocațiile de stat din cauză că unuia dintre părinți i-a fost anulată cartea de identitate. Cu toatea acestea, părinții vizați nu vor putea încasa plățile acordate copiilor. Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale de la București a precizat acest lucru pentru Gândul.ro.
„În cazul în care părinților li s-a anulat sau retras buletinul de identitate românesc ne aflăm în situația în care reprezentantul legal se află temporar în imposibilitatea de a primi alocaţia de stat pentru copii, fără pierderea calităţii de reprezentant legal (...). (...) plata acesteia se poate face celuilalt părinte, unui alt reprezentant legal sau, după caz, unei persoane împuternicite prin procură specială, cu precizarea că mandatarul are obligaţiile ce revin reprezentantului legal, inclusiv pe aceea de a anunţa în termen agenției teritoriale orice schimbare intervenită în situaţia reprezentantului legal sau a copilului, de natură să suspende ori să înceteze acordarea drepturilor”, se arată în mesajul instituției de peste Prut.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Pentru solicitarea şi primirea drepturilor restante, persoana împuternicită trebuie să depună la agenția teritorială de domiciliu o cerere de acordare a drepturilor, însoţită de copia procurii speciale.
Dacă părintele obține ulterior un nou act de identitate românesc, emis de autoritățile competente dintr-un alt județ, reluarea plății alocației de stat pentru copil nu se face automat. Pentru stabilirea sau reluarea dreptului este necesară depunerea unei noi cereri la primăria unității administrativ-teritoriale de domiciliu sau reședință, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
În cazul în care noua adresă de domiciliu se află în aria de competenţă a altei agenții teritoriale, agenția teritorială care a efectuat plata până la apariţia modificării procedează la încetarea plăţii şi comunică în scris agenției teritoriale din judeţul de domiciliu al titularului datele necesare în vederea reluării plăţii, menţionând obligatoriu ultima lună pentru care s-a efectuat plata, cuantumul, precum şi suma restantă defalcată pe fiecare lună.
Când poate fi suspendată alocația de stat pentru un copil cu cetățenie română
După cum notează Gândul.ro, suspendarea alocației de stat pentru un copil cu cetățenie română, ca urmare a problemelor legate de actele de identitate ale părintelui poate avea loc în urma constatării din oficiu sau a informării cu privire la apariția acestei situații de către reprezentantul legal al copilului, conform art.18 alin.(1) din HG nr. 577/2008, care prevede:
„Reprezentantul legal al copilului sau, după caz, tânărul este obligat să comunice în scris direcţiei teritoriale orice modificare intervenită, de natură să determine încetarea, suspendarea sau modificarea plăţii drepturilor de alocaţie de stat pentru copii, în termen de 15 zile de la apariţia acestora”, a explicat Ministerul Muncii de la București.

În ultimii doi ani, autoritățile de peste Prut au anulat peste 162.000 de cărți de identitate românești, aproximativ 66% dintre acestea aparținând persoanelor născute în R. Moldova.
Ambasada țării noastre la București și ministrul Afacerilor Externe de la Chișinău, Mihai Popșoi, au declarat că anularea sau retragerea cărților de identitate românești reprezintă exclusiv decizia suverană a statului român.
Totuși, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că autoritățile de la Chișinău au discutat cu cele de la București și le-au „rugat frumos” ca lucrurile să fie „un pic mai predictibile”, în contextul în care unii moldoveni cu dublă cetățenie au aflat despre anularea cărții de identitate românești chiar în punctele de trecere a frontierei. Potrivit lui Grosu, partea română caută soluții și ar urma să vină în curând cu un răspuns.


