Moldelectrica a obținut certificarea în calitate de operator independent de sistem

Moldelectrica a obținut certificarea în calitate de operator independent de sistem
Sursa foto: Moldelectrica

Întreprinderea de stat „Moldelectrica” a fost certificată de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în calitate de operator independent de sistem, conform prevederilor Legii cu privire la energia electrică. Hotărârea a fost adoptată de Consiliul de Administrație al ANRE în data 11 iulie 2023.

Certificarea de către ANRE confirmă faptul că Moldelectrica îndeplinește toate cerințele legale și tehnice impuse de Comunitatea Energetică Europeană de a opera independent ca sistem de transport al energiei electrice. Potrivit Moldelectrica, calitate de operator independent de sistem deschide noi oportunități pentru companie de a-și dezvolta strategii și politici proprii, în conformitate cu nevoile și obiectivele energetice ale țării.

„Separarea efectivă deplină și independența operatorului sistemului de transport a energiei electrice de activitățile de furnizare și producere a energiei electrice și a gazelor naturale, va garanta independența decizională și funcțională a OST (operatorul sistemului de transport - n. red.) și nu va permite persoanelor terțe să exercite controlul direct sau indirect asupra sistemului de transport a energiei electrice, sporind siguranța alimentării cu energie electrică, fapt ce reprezintă un element esențial pentru siguranța publică și este, prin urmare, indisolubil legată de funcționarea eficientă a pieței interne a energiei electrice și de integrare a acesteia cu rețelele statelor membre a Comunității Energetice”, anunță Moldelectrica.

Prin decizia aprobată de ANRE, Î.S. Moldelectrica și-a confirmat independența sa în raport cu întreprinderile electroenergetice care desfășoară activități în domeniul furnizării sau producerii energiei electrice și gazelor naturale, precum și capacități financiare, tehnice, fizice şi umane necesare pentru îndeplinirea funcțiilor și atribuțiilor obligatorii stabilite de legislație pentru operatorul de sistem independent.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunța, în decembrie 2022, că obligația de separare a operatorilor sistemelor de transport a energiei electrice este o cerință a Pachetului Energetic III al Uniunii Europene și respectiv a Directivei 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice, precum și un angajament asumat de Guvernul Republicii Moldova prin Memorandumul cu privire la politicile economice și financiare (MPEF).

Cererea „Moldelectrica” prin care a solicitat să fie certificată ca operator de sistem independent, a fost depusă la ANRE pe 7 septembrie 2022.

Întreprinderea de stat „Moldelectrica” este o companie specializată în centralizarea serviciilor de transport şi dispecerizare operativă a sistemului energetic al R. Moldova.

În cadrul activităţii sale, „Moldelectrica” răspunde de transportul energiei electrice și punerea în aplicare a unui singur management operativ-tehnologic al sistemului energetic al Republicii Moldova.

Întreprinderea a fost creată prin Hotărârea Guvernului R. Moldova din 2 octombrie 2000 „Cu privire la crearea unor întreprinderi de stat în sectorul electroenergetic”.