AUDIO/ Mită de 89 de mii de lei - Primarul de la Căușeni, reținut: „89.300, iată-le. Celelalte nu-s...”
Primarul orașului Căușeni a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurori într-un dosar privind abuzul în serviciu, coruperea pasivă și coruperea activă. Ancheta vizează, de asemenea, acțiunile ilicite ale unor angajați ai administrației locale și ale unui agent economic.
Potrivit materialelor anchetei, edilul este suspectat că ar fi pretins, acceptat și primit mijloace financiare necuvenite în valoare de 89.300 de lei, reprezentând 50% din suma unui contract de lucrări adjudecat anterior unei companii de către administrația locală.
Descinderile au avut loc la sediul Primăriei Căușeni, inclusiv în biroul primarului și al unor angajați ai instituției, precum și la sediile unor agenți economici implicați în investigație. Au fost ridicate documente, dispozitive de stocare a informației și alte probe relevante.
CNA a publicat și interceptări, care sunt o probă importantă în dosar.
- 89.300, iată-le. Celelalte nu-s, acestea sunt ale mele. Le-am încurcat care foi și ale cui sunt. Aici sunt mai mulți, nu numai tu.
- Asta-i.
- Aha. Iată-le așa, sunt 178.560?- Aha.
- 89.280... 89.300. Ei, asta-i realitatea, celelalte pe urmă, încolo încetișor, mergem. Dacă este anul ăsta și este un proiect bun, de luat încolo încoace, înainte să știm ce să facem, dacă ești de acord?
- Cam până la sfârșit de ianuarie se termină planificările și, când o să fie, vă spun.
La acest moment, două persoane - primarul orașului Căușeni și reprezentantul unui agent economic, au fost reținute și urmează să fie escortate la CNA pentru audieri și plasarea în izolatorul de urmărire penală pentru 72 de ore.
Investigațiile continuă sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău pentru a stabili toate circumstanțele cazului și a identifica alte persoane implicate. Autoritățile reamintesc că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive a instanței de judecată.

