Ministrul român al Muncii și-a dat demisia. Premierul român: Este un gest de onoare
Ministrul român al Muncii, Marius Budăi, și-a dat demisia, urmare a scandalului azilelor groazei. Aceasta este și prima demisie la un nivel atât de înalt din partea unui oficial în legătura cu acest subiect. Premierul român Marcel Ciolacu a catalogat această plecare din funcție drept un gest de onoare.
„Am avut astăzi de dimineaţă o discuţie cu ministrul Muncii, Marius Budăi, care m-a anunţat despre decizia de a-şi depune demisia la finalul acestei şedinţe. Din punctul meu de vedere, este un gest de onoare pentru care îi mulţumesc şi sunt convins că aceasta este reacţia firească a unui decident politic într-o asemenea criză. Este reacţia firească în orice democraţie consolidată a Europei”, a declarat Ciolacu în debutul ședinței Guvernului României.
Mai multe echipe de control au declanşat controale în centrele rezidenţiale de bătrâni, copii şi persoane cu dizabilităţi. În rezultat, au fost descoperite condiții dezastruoase, oameni chinuiți și flămânzi. În presa de peste Prut, acest subiect este denumit generic „azilul groazei”.
„Este evident că la şedinţa de Guvern de astăzi cel mai important subiect este situaţia din sistemul de protecţie a bătrânilor şi a persoanelor cu dizabilităţi. Este cât se poate de clar, evident, că, dintr-un cumul de factori care ţin atât de stat, cât şi de zona privată, activitatea de protecţie a persoanelor vârstnice şi vulnerabile s-a îndepărtat dramatic de scopul său iniţial. Am văzut, din păcate, în ultimele zile, prea multe situaţii care probează că această activitate a devenit o afacere cinică în care se urmăreşte profitul cu orice preţ, deseori chiar prin suferinţe crunte provocate seniorilor noştri. Am văzut dezvăluiri ale presei care denotă că nu mai există niciun gram de empatie, de compasiune cu soarta unor oameni pe care viaţa i-a lovit atât de crud”, a comentat premierul român la ședința de astăzi a Guvernului.
Totodată, a dat asigurări că „așa ceva se va sfârşi, oricât de multe şi de dure schimbări vor trebui făcute”.
El a mai anunțat că, 13 centre au fost închise urmare a verificărilor pe care le-a solicitat la nivel naţional.