Ministrul Infrastructurii urmează să se întâlnească cu transportatorii care au anunțat proteste

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, urmează să aibă astăzi, 1 iulie, o întrevedere cu transportatorii care au anunțat proteste, pentru a le analiza revendicările. Despre acest lucru a anunțat Bolea în cadrul emisiunii „În context” de la Moldova 1, care a precizat că instituția pe care o conduce urmărește să mențină un echilibru între interesele transportatorilor și cel al cetățenilor.
„Suntem interesați în dezvoltarea unei strategii, a unei metodologii de calcul prin discuții cu transportatorii. Dar în interesul cui? În interesul cetățeanului. (...) Mâine avem discuții. O să începem discuții publice în privința GPS-ului, să vedem care sunt problemele și care trebuie să fie perioada de implementare pentru acest nou proiect de lege”, a afirmat Vladimir Bolea ieri, pe 30 iunie, la emisiunea „În context”.
Oficialul și-a exprimat îngrijorarea față de lipsa accesibilității pentru persoanele cu dizabilități în unitățile de transport public și a pledat pentru crearea unor condiții inclusive în toate politicile din domeniu.
„Dacă noi, astăzi, în R. Moldova, nu avem niciun microbuz care ar putea prelua o persoană cu necesități speciale, este normal? (...) Trebuie să ținem cont de cetățeni și de interesele lor, să avem un grad de empatie. Mai mult decât să iubim banii, să iubim oamenii”, a precizat ministrul Infrastructurii.
Amintim că membrii Consiliul Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a decis, în ședința din 26 iunie, organizarea a trei proteste, pentru a cere soluții la revendicările înaintate anterior guvernului. Prima acțiune va fi organizată în Piața Marii Adunări Naționale, a doua - în fața sediului misiunii UE în R. Moldova, iar al treilea - în fața sediului Agenției Naționale Transport Auto.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În cadrul acestor proteste, transportatorii vor cere:
- Aprobarea imediată de către Guvern și publicarea Metodologiei de calcul a tarifelor pentru serviciile regulate de călători;
- Remiterea pentru o nouă elaborare a proiectului nr 1125/MIDR/2024 (referitor la sistemele e-bilet/e-gps);
- Retragerea scrisorilor ANTA prin care operatorii de transport au fost obligați să adapteze toate autovehiculele pentru transportul persoanelor cu dizabilități.

Zilele trecute, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a transmis o nouă scrisoare adresată prim-ministrului Dorin Recean, prin intermediul căreia a solicitat implicarea oficialului în rezolvarea problemelor care pun în pericol funcționalitatea serviciilor de transport rutier.
Potrivit APOTA, „continuarea discuțiilor” cu Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale este „inutilă”, iar nesoluționarea problemelor invocate „într-un termen extrem de scurt vor avea ca efect declanșarea grevei transportatorilor”.
Comentând solicitarea, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că soluțiile la problemele invocate pot fi găsite la Ministerul Infrastructurii, „acolo unde transportatori au ușile deschise la conducerea acestei instituții și ar putea să soluționeze aceste probleme”.
O solicitare similară a fost adresată premierului și la începutul lunii martie curent. Atunci, transportorii la fel cereau soluții urgente pentru problemele din sector și amenințau cu proteste, iar ministrul infrastructurii anunța că urmează să discute cu reprezentanții APOTA pentru a identifica soluții la problemele invocate.