sâmbătă, 14 martie, 2026
  • USD
  • EUR
Ministrul Mediului: „Sursa poluării Nistrului încă există” -  Ce măsuri noi vor întreprinde autoritățile
Sursa foto: Colaj ziar.md

Ministrul Mediului: „Sursa poluării Nistrului încă există” - Ce măsuri noi vor întreprinde autoritățile

Autoritățile de la Chișinău au anunțat că situația de pe fluviul Nistru rămâne gravă, după ce substanțe petroliere continuă să afecteze cursul de apă în regiunea de nord a Republicii Moldova. În efortul de a limita efectele poluării, experții vor instala încă trei baraje de captare a produselor petroliere, în cooperare cu specialiști din România, a declarat ministrul mediului, Gheorghe Hajder.

Potrivit oficialilor, amenajarea acestor structuri suplimentare face parte dintr-o serie de măsuri tehnice menite să extragă cât mai mult din substanța petrolieră care plutește pe suprafața apei și să prevină răspândirea ei pe distanțe mai mari.

„Sunt în satul Unguri, raionul Ocnița, în apropiere de frontiera cu Ucraina, aici unde apa intră pe teritoriul Republicii Moldova. Constatăm că sursa de poluare încă există, de aceea sunt necesare măsuri suplimentare. Astfel, cu suportul României, vom instala alte trei baraje pentru a extrage substanța petrolieră din Nistru. Întreprindem toate măsurile necesare pentru a avea apă sigură pentru consum”, a afirmat Gheorghe Hajder.

Poluarea Nistrului a fost semnalată pentru a patra zi consecutivă după ce un volum de substanțe petroliere a ajuns în apă în urma unui incident provocat de atacuri asupra unei centrale hidroelectrice din Ucraina. Autoritățile moldovenești au mobilizat echipe de intervenție și au început instalarea de baraje și filtre pentru a limita răspândirea contaminării, în special în zona raionului Soroca.

Ministerul Mediului anunță îmbunătățirea calității apei în nordul țării. Autoritățile rămân încă în alertă
Calitatea apei în mai multe localități din nordul Republicii Moldova s-a îmbunătățit, potrivit ultimelor analize de laborator. Ministerul Mediului anunță că rezultatele indică o evoluție pozitivă și intervențiile realizate în teren încep să dea rezultate. Reprezentanții ministerului precizează însă că echipele de intervenție rămân mobilizate permanent, deoarece sursa de poluare

Autoritățile din Republica Moldova au ridicat vineri dimineață nivelul de alertă în nordul țării, după ce analizele de laborator au arătat depășirea concentrațiilor admise pentru anumite substanțe poluante în apele râului Nistru. În urma instalării filtrelor de protecție, verificările efectuate în această seară au indicat o îmbunătățire a calității apei în localitățile din nord.

Totodată, Centrul Național de Management al Crizelor a decis crearea unei celule de criză formate din specialiști din instituțiile naționale, dar și experți din țările vecine, pentru a monitoriza și gestiona situația.

Pe Nistru a fost instalat al doilea baraj absorbant. Pescuitul, interzis pe porțiunea Naslavcea-Dubăsari
Autoritățile moldo-române au instalat al doilea baraj de protecție pe râul Nistru, în zona localității Cureșnița, raionul Soroca. Peste circa două ore, acolo ar urma să ajungă primele pete de petrol, a anunțat ministrul Mediului, Ghoerghe Hajder. „Suntem pregătiți să le absorbim. Muncim în continuare cu colegii 24/24 astfel

În paralel, premierul Alexandru Munteanu a cerut, prin intermediul Ministerului Afacerilor Interne, activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, pentru a sprijini autoritățile în gestionarea incidentului.

Poluarea a fost provocată de un atac asupra hidrocentralei din Ucraina, soldat cu scurgerea unei substanțe petroliere în Nistru, care continuă să se deplaseze pe cursul râului, reprezentând un risc pentru localitățile riverane.

În plus, colaborarea cu România include sprijin tehnic și logistic în plasarea de echipamente de captare, pentru ca substanțele poluante să fie izolate înainte de a ajunge în secțiuni mai joase ale râului. Localnicii din zona afectată au fost îndemnați să nu utilizeze apa din Nistru pentru consum casnic până când situația va fi complet evaluată și controlată.

Autoritățile au dispus crearea unei celule de criză, în contextul situației de pe Nistru. Va interveni și Armata Națională
Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) s-a întrunit astăzi în ședință, în contextul deversării de produse petroliere în nordul râului Nistru. Printre deciziile luate de autorități se numără crearea unei celule de criză, formată din specialiști din instituțiile naționale și experți din țările vecine. În cadrul aceleiași ședințe au