Ministrul Finanțelor comentează posibila majorare a cotei TVA în HoReCa: „Nimic nu se va întâmpla brusc”
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a oferit explicații înaintea ședinței Guvernului din 25 februarie 2026, după ce premierul Alexandru Munteanu a anunțat că autoritățile analizează majorarea cotei de TVA pentru sectorul HoReCa, de la 8% la 18%.
Oficialul a precizat că discuția despre TVA nu vizează doar restaurantele și hotelurile, ci face parte dintr-o analiză mai amplă a întregului sistem fiscal.
„Acum suntem în proces de lucru. Reevaluăm întregul sistem fiscal, TVA este o mică componentă din el”, a declarat ministrul, subliniind că obiectivele urmărite sunt „simplitate, comoditate, competitivitate și conformare”.
Andrian Gavriliță a explicat că Ministerul Finanțelor lucrează cu expertiză atât locală, cât și internațională și că au loc consultări cu mediul de afaceri. În această săptămână au avut loc discuții inclusiv cu reprezentanții din turism și HoReCa, iar ministrul a dat asigurări că dialogul va continua.
În același timp, Gavriliță a spus că este prematur să fie anunțată o cotă concretă de TVA pentru un anumit sector.
„Este prematur acum să spunem cât este cota TVA într-un sector sau altul. Facem analize foarte complexe și vom veni cu rezultatele atunci când ele vor fi finalizate”, a menționat acesta.
Ministrul a insistat că analiza nu urmărește „să strângem mai mult” de la un anumit domeniu, ci să corecteze eventualele dezechilibre din sistem.
„Noi trebuie să ne asigurăm că sistemul funcționează maximal corect pentru cetățeni, în primul rând pentru cetățenii care lucrează și pentru economie să nu fie efecte adverse. Nu este acum despre a încasa mai mult de un sector sau altul. Dar când o să avem rezultatele finale ale calcule, toate analizele și de impact, o să fie discuții publice cu rezultatele acestea”, a afirmat Gavriliță.
Totodată, el a transmis că eventualele modificări nu vor fi aplicate peste noapte.
„Urmează să avem și mai multe discuții, iar politica fiscală va ieși în discuții publice în primăvară, respectând toate rigorile, calendarul de implementare și nimic nu se va întâmpla prea brusc înainte de 1 ianuarie 2027”, a declarat ministrul.
Amintim că premierul Alexandru Munteanu a anunțat recent că autoritățile analizează revenirea la cota standard de 18% pentru sectorul HoReCa, în cadrul unui proces de armonizare fiscală. În prezent, industria beneficiază de o cotă redusă de 8%, introdusă pentru a sprijini domeniul în perioadele de criză.

Reprezentanții HoReCa au reacționat critic la această posibilitate, avertizând că o majorare ar putea avea efecte în lanț asupra prețurilor și locurilor de muncă. Subiectul urmează să fie pus în dezbatere publică în lunile următoare.


