Ministra de Externe a Germaniei vine mâine la Chișinău. Accesul în anumite locuri publice va fi limitat

Miercuri, 2 aprilie, accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală va fi temporar limitat. Măsura va fi luată în intervalul orelor 08:00 - 22:00, în contextul vizitei oficiale la Chișinău a ministrei de Externe a Germaniei, Annalena Baerbock.
„Va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău, inclusiv desfășurarea întrunirilor, manifestărilor în masă, lucrărilor de reparație a drumurilor/a rețelelor electrice/termice, apeduct/canalizare și tăiere a arborilor, în perimetrul străzilor pe unde se va deplasa coloana oficială”, a precizat Primăria Chișinău.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Potrivit municipalității, Inspectoratul General al Poliției (IGP) și poliția capitalei vor asigura ordinea publică și vor aduce la cunoștință persoanelor fizice și juridice prevederile dispoziției emise de APL Chișinău.
Conducătorii auto sunt îndemnați să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul Circulației Rutiere.
De menționat că Annalena Baerbock a sosit astăzi la Kiev. Se preconizează că aceasta este ultima sa vizită în Ucraina în calitate de șefă a diplomației germane.