Ministra britanică de Interne, demisă în urma unor declarații controversate despre protestele pro-Palestina

Ministra britanică de Interne, demisă în urma unor declarații controversate despre protestele pro-Palestina
Sursa foto: politico.eu

Premierul britanic Rishi Sunak a demis-o pe Suella Braverman din funcția de ministră de interne, după ce aceasta a acuzat poliția că i-ar fi favorizat pe protestatarii de stânga, în contextul manifestațiilor declanșate de conflictul din Orientul Mijlociu. „Rishi Sunak i-a cerut Suellei Braverman să părăsească guvernul, iar aceasta a acceptat”, a declarat luni o sursă guvernamentală pentru The Guardian.

Demiterea lui Braverman ar putea să facă parte dintr-o remaniere mai amplă a echipei lui Sunak, scrie The Guardian, care speculează că secretara pentru mediu Thérèse Coffey și secretarul pentru sănătate Steve Barclay ar putea, de asemenea, să plece.

Potrivit sursei citate, declanșatorul direct al demiterii a fost un articol semnat de Braverman și publicat de ziarul Times, în care ministra susținea că există „percepția că ofițerii de poliție de rang înalt au favoriți atunci când vine vorba de protestatari” și că sunt mai duri cu extremiștii de dreapta decât cu „mulțimile” pro-palestiniene.

Articolul compara, de asemenea, demonstrațiile care cer încetarea focului în Gaza cu marșurile din Irlanda de Nord, organizate în principal de către unioniști. Articolul a fost trimis la Downing Street, așa cum li se cere miniștrilor, iar biroul premierului a cerut modificări substanțiale, dar nu toate au fost făcute.

Braverman a fost acuzată de poliție că a contribuit la inflamarea tensiunilor care au generat confruntări între grupurile de extremă dreapta și poliție, la manifestațiile de sâmbătă. Unii ofițeri au declarat pentru The Guardian că afirmațiile lui Braverman au fost un factor semnificativ în atacurile „susținute” ale extremei drepte asupra membrilor forțelor de ordine.

Autoritățile au anunțat duminică seară că 145 de persoane au fost arestate în legătură cu demonstrația de până acum – „marea majoritate” fiind contra-manifestanți. Duminică, în prima sa declarație publică de la violențe, Braverman nu a făcut niciun comentariu cu privire la acuzațiile formulate împotriva sa, cerând în schimb „măsuri suplimentare” împotriva marșurilor pro-Palestina.