Ministerul Educației pregătește un plan pentru învățarea și promovarea limbii găgăuze
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a început elaborarea unui Plan național pentru susținerea limbii găgăuze în UTA Găgăuzia. Primele discuții au avut loc la Comrat, unde s-au întâlnit reprezentanți ai autorităților, profesori și experți.
Pentru acest proces a fost creat un grup de lucru interinstituțional, care va veni cu măsuri concrete pentru îmbunătățirea predării limbii găgăuze în școli și grădinițe. La discuții au participat reprezentanți ai Ministerului Educației, ai Direcției generale învățământ din autonomie, ai Universității de Stat din Comrat și cadre didactice.
Participanții au subliniat că limba găgăuză trebuie susținută la toate nivelurile de educație – de la grădiniță până la universitate. Printre priorități se numără actualizarea programelor școlare, pregătirea profesorilor, folosirea materialelor moderne și implicarea comunității locale.
Potrivit ministerului, în prima etapă va fi testat un plan de acțiuni pentru anii 2026-2027, iar ulterior va fi elaborat un program național mai amplu, adaptat nevoilor din autonomie.
În prezent, limba găgăuză este predată în 44 de școli din UTA Găgăuzia, unde învață peste 12.000 de elevi. De asemenea, aproape 5.000 de copii din 56 de grădinițe participă la activități educaționale în limba găgăuză.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram