Ministerul Educației a aprobat o nouă metodologie de finanțare a grupelor cu program prelungit
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a aprobat o nouă metodologie de finanțare a grupelor cu program prelungit. Ministrul Dan Perciun a anunțat că documentul le va permite instituțiilor să calculeze aceste costuri și să încaseze plăți de la părinți în cazul în care aceștia sunt dispuși să achite.
Potrivit lui Perciun, în situația în care Primăria a decis să nu mai finanțeze din buget serviciul, Consiliul Municipal Chișinău (CMC) trebuia să aprobe o metodologie prin care să stabilească cât costă o grupă cu program prelungit și dacă părinții sunt dispuși să achite acest serviciu.
„Am așteptat la minister din luna ianuarie ca CMC să adopte o asemenea decizie. (...) În aceste condiții noi ne vedem obligați din partea Ministerului să aprobăm o asemenea metodologie. Asta înseamnă că de principiu o să existe un regulament aprobat de către minister pe care o să-l publicăm mâine, 21 martie, prin care o să stabilim foarte clar cât costă aceste grupe cu program prelungit în funcție de regimul lor, dacă va fi de 3 ore sau 6 ore și instituțiile de învățământ să poată să încaseze aceste resurse de la părinți dacă părinții sunt dispuși să achite pentru ele”, a declarat Perciun.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Ministrul a mai precizat că „probabil costul va varia între 350 de lei pentru o grupă de trei ore și 500 de lei pe lună”.
În luna ianuarie, Primăria municipiului Chișinău a elaborat un mecanism potrivit căruia părinții vor achita în fiecare lună 360 de lei, pentru programul de trei ore, și 690 de lei - pentru cel de șase ore.
Potrivit autorităților locale, până în 31 decembrie 2023, din cele 1.040 de grupe care activau, 93% erau cu un program prelungit de trei ore, serviciu achitat integral de municipalitate. Pentru celelalte ore, părinții achitau neoficial între 300 și 1.200 de lei pe lună.