Ministerul Culturii reacționează la perchezițiile CNA din centrul istoric al capitalei și anunță o anchetă internă
Ministerul Culturii s-a sesizat în legătură cu perchezițiile desfășurate astăzi de Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un dosar ce vizează construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică a municipiului Chișinău. Instituția anunță că a inițiat o anchetă de serviciu pentru a clarifica toate circumstanțele cazului.
Reprezentanții Ministerului precizează că orice practică ilegală care afectează patrimoniul construit, spațiul public și încrederea oamenilor în instituțiile statului nu este și nu va fi tolerată. Totodată, Ministerul condamnă ferm orice încălcare a legislației în domeniul protejării patrimoniului cultural.
Ministerul Culturii își exprimă sprijinul pentru acțiunile întreprinse de CNA și de procurori, menite să asigure respectarea legii și protejarea interesului public. Potrivit instituției, colaborarea cu organele de drept este esențială pentru combaterea abuzurilor și pentru stoparea intervențiilor neautorizate în zonele cu valoare istorică.
În același timp, Ministerul face apel către angajații instituțiilor subordonate, autoritățile publice locale, beneficiari și agenți economici să dea dovadă de integritate și responsabilitate și să respecte strict legislația în vigoare în domeniul construcțiilor și al protejării patrimoniului.
Reacția vine după ce CNA a anunțat desfășurarea perchezițiilor într-un dosar ce vizează construcția neautorizată a unui local pe strada Eugen Doga, zonă istorică a capitalei. În acest caz, 10 persoane au statut de bănuit, printre care șeful Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor (AIRM) din cadrul Ministerului Culturii, beneficiarul construcției, reprezentanți ai unui agent economic și mai mulți responsabili tehnici.
Menționăm că toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
