Ministerul britanic al Apărării își schimbă conducerea. Ce a menționat ex-ministrul în scrisoarea sa de demisie

Ministerul britanic al Apărării își schimbă conducerea. Ce a menționat ex-ministrul în scrisoarea sa de demisie
Sursa foto: Associated Press

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, și-a anunțat oficial demisia joi, 31 august, pe fondul speculațiilor că prim-ministrul Rishi Sunak va numi, în următoarele zile, succesorul pentru funcția respectivă, anunță Associated Press (AP).

Wallace, care a declarat luna trecută că va demisiona înainte de următoarea remaniere a Guvernului, și-a dat demisia după patru ani în această funcție, dintre care aproape doi ani a venit cu o serie de inițiative privind susținerea și răspunsul militar la războiul din Ucraina, scrie AP.

Conform sursei citate, fostul ministru al Apărării din Marea Britanie a folosit oportunitatea de a face presiuni, prin intermediul scrisorii sale de demisie, pentru a spori finanțarea pentru armată.

„Cred cu adevărat că în următorul deceniu lumea va deveni mai nesigură și mai instabilă. Amândoi împărtășim convingerea că acum este momentul să investim în domeniul militar.

De când m-am înrolat în Armată m-am dedicat țării mele. Această dedicare, totuși, are un impact pentru mine și familia mea”, a scris Ben Wallace în scrisoarea sa către prim-ministrul britanic.

Grant Shapps a fost anunțat în calitate de noul ministru al Apărării britanice. Rolul apărării va fi al cincilea loc de muncă al lui Shapps în guvernul britanic în ultimul an, după ce a lucrat în patru ministere diferite, ministerul transporturilor, afacerilor interne, business și energiei, scrie Sky News.

Drept rezultat a lansării de către Ruzia a invaziei pe scară largă în Ucraina, Ben Wallace, alături de fostul prim-ministru, Boris Johnson, a devenit în scurt timp un susținător înfocat al Ucrainei, convingând alte națiuni să ajute la realizarea cererilor de muniții și armament ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, scrie sursa citată.