joi, 11 septembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Ministerul Apărării dezminte informația privind dislocarea militarilor britanici la granița cu regiunea transnistreană
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Ministerul Apărării

Ministerul Apărării dezminte informația privind dislocarea militarilor britanici la granița cu regiunea transnistreană

Ministerul Apărării anunță că, în ultimele zile, pe rețele sociale au reapărut informații false privind o presupusă „dislocare a militarilor britanici la granița cu regiunea transnistreană” și despre „sosirea, după alegeri, a peste 800 de militari NATO în R. Moldova”. Instituția susține că aceste afirmații nu au nicio bază reală și le califică drept minciuni.

„Nu este pentru prima dată când astfel de scenarii inventate sunt răspândite pe Telegram sau TikTok, alături de alte narațiuni false despre așa-zisa „militarizare” a țării. Toate sunt parte a războiului hibrid pe care-l duce Rusia împotriva Republicii Moldova”, susține Ministerul Apărării.

Potrivit reprezentanților instituției, scopul acestor acțiuni este să semene frica și agresiunea. Persoanele care distribuie aceste informații urmăresc scopul să „genereze panică și să submineze încrederea cetățenilor în instituțiile statului”.

Cetățenii sunt îndemnați să nu cadă pradă acestor minciuni și să se informeze doar din surse oficiale.