Meteorologii prognozează încă o zi cu lapoviță. Până la cât va urca mercurul în termometre joi
Meteorologii anunță că nici joi, 21 martie, nu scăpăm de vremea posomorâtă și instabilă. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), în centrul țării, noaptea, vor cădea precipitații sub formă de lapoviță.
„Precipitațiile se vor menține și în prima parte a zilei, doar că izolat și cu intensitate mai slabă, sub formă de lapoviță și ploaie”, anunță SHS.
Totodată, pe alocuri se vor crea condiții de depuneri de lapovița, iar pe drumuri ghețuș. Potrivit SHS, vântul va sufla din sectorul de nord mai mult moderat. Noaptea temperaturile vor oscila între -2°C și +3°C, iar ziua între +4°C și +9°C.
Tabloul meteo arată că vremea ploioasă se va menține până vineri, 22 martie, inclusiv. Începând cu ziua de sâmbătă, 23 martie, vremea se încălzește semnificativ, însă pe timp de noapte se vor înregistra minime negative.