Meteorologii anunță vreme mai caldă, dar cu ceață densă dimineața. Ce ne așteaptă astăzi, 29 ianuarie, în toată țara
Vremea se mai îmblânzește astăzi, joi, 29 ianuarie, față de zilele precedente, iar temperaturile cresc treptat în toată țara, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS). Totuși, dimineața și până după amiază rămâne valabil codul galben de ceață, care poate crea dificultăți în trafic.
În nordul țării, sunt prognozate ploi slabe și, pe alocuri, lapoviță. Temperaturile vor oscila între -2°C noaptea și până la 3°C pe parcursul zilei. Vântul va sufla slab din sud-est, cu aproximativ 9 km/h, iar umiditatea va fi ridicată, în jur de 80%.
În centrul țării, cerul va fi variabil, iar maximele vor ajunge până la 6°C. Minimele se vor situa în jur de 2°C. Vântul va fi slab, din sud-est, iar umiditatea va scădea ușor până la aproximativ 75%.
În sudul țării, vremea se încălzește mai simțitor. Termometrele vor indica până la 10°C, iar noaptea temperaturile vor coborî până la 3°C. Cerul va fi variabil, cu șanse mici de precipitații, iar vântul va sufla slab din sud-est, cu umiditate de circa 75%.
Chiar dacă vremea se încălzește, meteorologii avertizează că până în jurul orei 13:00 rămâne valabil codul galben de ceață. Pe arii extinse, vizibilitatea poate scădea sub 200 de metri, ceea ce înseamnă condiții periculoase pentru șoferi și pietoni.
Este recomandat ca participanții la trafic să circule cu viteză redusă, să folosească luminile de întâlnire și să păstreze o distanță mai mare între autovehicule.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram

