Mesajul Delegației UE de Ziua Limbii Române: „Limba română are un loc de cinste în inima Europei
Cu ocazia Zilei Limbii Române, celebrată joi, 31 august, reprezentanții Delegației Uniunii Europene din R. Moldova au felicitat toți cetățenii țării, menționând că „limba română are un loc de cinste în inima Europei”.
Potrivit mesajului reprezentanței UE în R. Moldova, limba de stat reprezintă un pilon al identității naționale.
„Limba Română este un pilon fundamental al identității naționale. În UE, ne mândrim cu diversitatea culturală și lingvistică a statelor membre, iar limba română are un loc de cinste în inima Europei.
Ziua de 31 august este o ocazie în plus de a celebra și promova frumusețea limbii române, precum și a patrimoniului cultural și lingvistic al R. Moldova”, se anunță în mesajul Delegației UE.
Reprezentații Delegației au mai menționat în mesajul lor de felicitare că „dragostea și dorul pentru limba română îi ajută pe cei aflați în afara țării să creeze legături și comunități cu cei care vorbesc aceeași limbă”.
„Să fiți mândri de bogăția culturală pe care o reprezintă limba română, oriunde v-ați afla, iar dragostea și respectul pentru propriile rădăcini să vă îndrume mereu către cele mai înalte valori”, scrie sursa citată.
Sărbătoarea a început sa fie celebrată în 1990, sub numele de „Limba noastră cea română” sau „Ziua limbii române”. La 2 martie 2023, Parlamentul R. Moldova a votat schimbarea numelui sărbătorii în „Limba Română”.