Mesaje virale pe TikTok cu un „Protest în centrul Chișinăului”. Poliția avertizează asupra posibilelor provocări
În ultimele zile, pe platforma TikTok circulă mai multe videoclipuri în care cetățenii sunt îndemnați să participe la un „protest anti-guvernare” anunțat pentru 25 martie, în Piața Marii Adunări Naționale. În unele mesaje se cere inclusiv demisia Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că verifică informațiile apărute în spațiul online și monitorizează permanent situația.
Potrivit oamenilor legii, până în prezent, autoritățile nu au fost notificate oficial despre organizarea unor astfel de acțiuni. Poliția examinează și ipoteza că nimeni nu își asumă organizarea evenimentului și eventualele consecințe ale acestuia.
„Toți cetățenii au dreptul la libera exprimare, iar Poliția asigură securitatea oricărui eveniment public. În contextul distribuirii pe platforme sociale a unor materiale care promovează scenarii de destabilizare, informațiile apărute sunt verificate, iar situația este monitorizată permanent”, se arată în mesajul instituției.
Oamenii legii avertizează că orice tentativă de organizare a unor acțiuni ilegale, instigare la violență sau destabilizare a ordinii publice va fi documentată și sancționată conform legii.
Totodată, Poliția face apel la cetățeni:
- să manifeste prudență față de informațiile distribuite online;
- să nu se lase atrași în acțiuni care pot genera dezordini sau consecințe legale;
- să se informeze doar din surse oficiale.




Captură: TikTok
Instituțiile statului anunță că sunt pregătite să asigure ordinea publică și să intervină în cazul în care este pusă în pericol siguranța cetățenilor.
Orice situație suspectă poate fi semnalată la numărul de urgență 112.