Calitate mai bună și ghiozdane mai ușoare. MEC pregătește o nouă „generație” de manuale pentru elevi
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că manualele școlare din Republica Moldova vor avea un conținut mai bun, mai clar și mai adaptat elevilor, iar tot mai multe dintre ele vor deveni digitale și interactive. Reforma este parte a procesului de actualizare a curriculumului național, planificat pentru anul 2026, și urmărește să transforme manualele în instrumente moderne de învățare, nu doar în simple surse de informație.
Potrivit ministrului Dan Perciun, accentul va fi pus pe calitate, pe claritatea explicațiilor, pe stimularea gândirii critice și pe atractivitatea materialelor pentru elevi. Totodată, manualele vor fi mai ușor de folosit atât la clasă, cât și acasă, inclusiv în format digital.
Mai multe manuale, în special la discipline precum matematica, biologia, fizica, chimia și informatica, vor fi disponibile în versiuni electronice interactive. Acestea vor putea include exerciții dinamice, explicații suplimentare și elemente vizuale care să ajute elevii să înțeleagă mai bine materia. Toate manualele vor putea fi accesate gratuit online, în format electronic.
În paralel, manualele tipărite vor avea o calitate grafică mai bună. Ele vor fi tipărite în patru culori, cu copertă plastifiată, fonturi mai mari și mai clare, imagini de calitate înaltă și o structură mai aerisită. Manualele voluminoase pentru clasele I-VII, care depășesc 200 de pagini, vor fi împărțite în două volume, pentru a reduce greutatea ghiozdanelor.
O schimbare importantă ține de modul în care vor fi alese manualele. În procesul de achiziție, calitatea va conta în proporție de 90%, iar prețul doar 10%. Astfel, ministerul vrea să evite situațiile în care manualele sunt selectate doar pentru că sunt mai ieftine, în detrimentul conținutului educațional.
Va fi consolidat și sistemul de evaluare a manualelor. Evaluatorii vor fi instruiți, certificați și mai bine remunerați, iar procesul va fi gestionat printr-un sistem digital. În plus, pentru prima dată, autorii de manuale vor trebui să fie certificați, urmând să fie creată o bază de date cu autori acreditați.
O altă noutate este posibilitatea de „pilotare” a conținutului. Editorii vor putea prezenta o parte din manual înainte de versiunea finală, pentru a primi recomandări de îmbunătățire din partea evaluatorilor.
Ministerul anunță și un proiect special pentru manualele de matematică, care vor fi inspirate din modele educaționale din Estonia, recunoscută pentru performanțele sale în educație. Aceste manuale vor fi traduse și adaptate la realitățile și programa din Republica Moldova, cu implicarea profesorilor locali.

În acest an, MEC va lansa proceduri de achiziție pentru 105 titluri de manuale, dintr-un total de 210 planificate, cu un buget de aproximativ 150 de milioane de lei.
Prin această reformă, autoritățile își propun să rezolve mai multe probleme semnalate de-a lungul anilor, precum manuale prea încărcate, limbaj dificil, accent excesiv pe memorare, imagini neclare și ghiozdane prea grele. Scopul este ca manualele să devină mai moderne, mai utile și mai apropiate de nevoile reale ale elevilor și profesorilor.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
