Maia Sandu s-a întâlnit cu conducerea României: „Prin eforturile unite, avansăm în parcursul european”
Președinta Maia Sandu, care întreprinde o vizită de lucru la București, s-a întâlnit astăzi cu omologul său român, Klaus Iohannis, dar și cu premierul Marcel Ciolacu. Șefa statului a anunțat că a discutat cu cei doi oficiali despre despre cele mai importante subiecte de pe agenda bilaterală, inclusiv securitatea regională, cooperarea economică, dar și proiectele de infrastructură.
„La București, am avut plăcerea să discut cu președintele Klaus Iohannis, căruia îi exprim recunoștința pentru sprijinul acordat țării noastre. Prin eforturile noastre unite, alături de România, stimulăm dezvoltarea economică a R. Moldova și avansăm în parcursul european”, a scris șefa statului pe pagina sa de X.
La rândul său, liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis, a declarat că a avut discuții foarte bune cu Maia Sandu.
„Am reiterat că securitatea R. Moldova este o prioritate pentru România, care rămâne cel mai ferm susținător al parcursului său european”, se arată în mesajul lui Iohannis, publicat pe aceeași platformă.
Dimineața, președinta a avut o întrevedere cu premierul român Marcel Ciolacu, în cadrul căreia a discutat despre cooperarea dintre cele două maluri de Prut.
„Menținem angajamentul față de dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere și consolidarea interconexiunilor energetice, care aduce cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului mai aproape unii de alții. Sprijinul necondiționat al României ne ajută să îmbunătățim calitatea vieții acasă și să avansăm cu pași hotărâți pe calea aderării la Uniunea Europeană”, a scris Maia Sandu după întâlnirea cu Ciolacu.
Amintim că șefa statului efectuează în perioada 5-6 martie o vizită de lucru la București, unde va participa la congresul Partidului Popular European, care are loc dinaintea alegerilor europarlamentare și va alege principalul candidat al partidului la șefia Comisiei Europene.
De asemenea, în cadrul vizitei sale în România, Maia Sandu se va întâlni cu comunitatea moldovenilor din București.