Maia Sandu: Rusia își va spori prezența militară în stânga Nistrului, în cazul unui Parlament pro-rus la Chișinău

Autoritățile Federației Ruse vor încerca să crească prezența militară în regiunea transnistreană în cazul în care, la alegerile din toamnă, la Chișinău va fi ales un Parlament loial Moscovei. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la Pro TV. Șefa statului spune că autoritățile centrale trebuie să depună efort pentru a evita deturnarea parcursului european.
„Statul trebuie să lucreze foarte serios în continuare și să reducă aceste riscuri care vin din partea amestecului Kremlinului, iar în rest, depinde de fiecare dintre noi să înțelegem ce se întâmplă, să înțelegem cât de importantă este această decizie (la alegeri - n. red.), să ne mobilizăm, să fim atenți la ce spune un partid sau altul și să nu permitem ca Rusia să decidă pentru noi”, spune președinta Sandu.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Dacă la alegerile din toamnă, la Chișinău va fi ales un Parlament controlat de Rusia, asta va crește semnificativ riscurile de securitate pentru R. Moldova și partea vestică a Ucrainei.
„Este clar că Rusia va încerca să crească prezența militară în regiunea transnistreană. Am văzut că unii întrebau cum o să zboare avioanele militare ca să aducă aici ofițeri sau soldați ruși. Nu trebuie să zboare avioane militare. Pe perioada mandatului meu, Federația Rusă a încercat, folosind pașapoarte diplomatice, să trimită oameni în regiunea transnistreană. (...) Acum imaginați-vă că avem o guvernare controlată de ruși: cu rute obișnuite vor putea trimite sute și mii de oameni ca să consolideze prezența armatei ruse în regiunea transnistreană, ca să crească semnificativ riscurile pentru Odesa și pentru partea vestică a Ucrainei”, a declarat șefa statului.
Maia Sandu mai susține că o guvernare pro-rusă la Chișinău ar însemna riscuri și pentru dezvoltarea R. Moldova, pentru că UE nu va mai finanța o astfel de putere pro-Kremlin.
Premierul Dorin Recean a declarat anterior, în cadrul unui interviu Financial Times, că Federația Rusă ar intenționa să trimită 10.000 de soldați în regiunea transnistreană, pentru a-și consolida prezența militară în regiune. Potrivit șefului de Guvern, Moscova interferează în alegerile parlamentare planificate pentru luna septembrie, în speranța că la Chișinău va fi instalat un Guvern pro-Kremlin.
