Maia Sandu, despre protestul fermierilor: „Nu am primit o solicitare de întrevedere”

Maia Sandu, despre protestul fermierilor: „Nu am primit o solicitare de întrevedere”
Colaj ziar.md

Pentru prima dată de la începutul protestelor fermierilor din luna februarie curent, președinta Maia Sandu a venit cu o reacție. În timp ce agricultorii au anunțat de mai multe ori că vor să se întâlnească cu reprezentanții Președinției, Parlamentului și Guvernului, pentru a discuta despre situația financiară „catastrofală” în care s-au pomenit unii fermieri, șefa statului a declarat că nu a primit nicio solicitare de întrevedere.

„Nu am primit o solicitare de întrevedere. De fiecare dată când a fost o solicitare, m-am întâlnit. Nu există o problemă în acest sens”, a precizat șefa statului vineri, 16 februarie, în cadrul unui eveniment de la Institutul de Cardiologie din Chișinău.

În aceeași ordine de idei, Maia Sandu i-a sugerat Guvernului să facă publică lista beneficiarilor de subvenții, „ca să vadă toată societatea cine și câte subvenții a primit de-a lungul timpului”.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

„Acești bani din subvenții nu sunt bani desenați de cineva. Sunt banii cu care contribuie oamenii care muncesc și care plătesc impozite. …. Ca să avem o discuție mai clară și mai transparentă, dacă este suficient sau dacă nu este suficient, dacă se poate mai mult sau nu se poate mai mult - cred că trebuie să asigurăm mai multă transparență și îndemnul meu este să se facă publice datele cu privire la beneficiarii de subvenții în ultimii câțiva ani”, a conchis președinta.

Fermierii protestează deja a noua zi pe drumurile R. Moldova, astăzi fiind a patra zi când aceștia blochează drumul de acces spre punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița.

Agricultorii au formulat câteva revendicări la adresa Guvernului. Mai exact, fermierii cer oferirea unui ajutor financiar pentru agricultorii micro, mici și mijlocii, cel mai mult afectați de crizele din ultimii doi ani.

Atenție! Drumul de acces spre punctul de trecere a frontierei Leușeni a fost blocat de fermieri
Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal anunță că Fermierii au blocat din nou drumul de acces spre punctul de trecere a frontierei Leușeni. În acest sens, călătorii și transportatorii sunt îndemnați să opteze din timp pentru alte puncte de trecere a frontierei, precum Sculeni, Costești sau Leova-Bum…