Maia Sandu a retras cetățenia a cinci bărbați, care s-au înrolat într-o unitate militară rusă din stânga Nistrului

Președinta Maia Sandu a retras cetățenia a cinci bărbați născuți în R. Moldova, cu vârste cuprinse între 38 și 51 de ani. Decretul care prevede acest lucru a fost semnat joi, 17 iulie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, persoanele vizate s-au înrolat voluntar într-o unitate militară rusă dislocată ilegal în regiunea transnistreană.
În decret se stipulează că decizia de retragere a cetățeniei a fost luată în temeiul Constituției și articolului 23 alin. (1) lit. b) din Legea cetățeniei, care prevedă că „cetățenia R. Moldova poate fi retrasă printr-un decret al președintelui R. Moldova persoanei care s-a înrolat benevol în forțe armate străine”.
Igor Zaharov a declarat pentru Teleradio-Moldova că procedura a fost inițiată de Agenția Servicii Publice (ASP), în urma unei sesizări din partea Serviciului de Informații și Securitate (SIS).
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„Verificările efectuate de SIS au confirmat că cei cinci s-au înrolat voluntar în forțele armate ale unui stat străin — mai exact, în cadrul unei unități militare ruse staționate ilegal în regiunea transnistreană a R. Moldova”, a explicat Zaharov.
Decretul a intrat în vigoare la data semnării, adică ieri, și poate fi contestat în instanță în termen de șase luni, conform prevederilor articolului 41 din Legea cetățeniei.