Maia Sandu a promulgat legea privind implementarea parțială a votului prin corespondență

Maia Sandu a promulgat legea privind implementarea parțială a votului prin corespondență
Sursa foto: ipn.md.

Președinta Maia Sandu a promulgat legea privind implementarea parțială a votului prin corespondență.

Decretul a fost semnat pe 8 mai curent.

Sursa foto: presedinte.md.

Proiectul a fost votat în lectura a doua pe 26 aprilie. Printre amendamentele acceptate figurează includerea criteriilor pentru identificarea țărilor în care urmează să fie implementat votul prin corespondență. Astfel, condițiile privind implementarea parțială a votului prin corespondență sunt lipsa secțiilor de votare în țara-gazdă sau distanța mare până la cea mai apropiată secție de votare constituită anterior; experiența implementării acestei metode alternative de vot; înregistrarea prealabilă la scrutinul electoral precedent a cel puțin 30 de cereri; siguranța și fiabilitatea serviciilor poștale.

Printre țările care întrunesc aceste criterii figurează Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda.

UPDATE/ Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul care va permite votul prin corespondență
ACTUALIZARE (26 aprilie 15:29) Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul care va permite votul prin corespondență. Printre amendamentele acceptate figurează includerea criteriilor pentru identificarea țărilor în care urmează să fie implementat votul prin corespondență. Astfel, condițiile priv…