Mai multe secții din cadrul Institutului de Medicină Urgentă au fost dotate cu echipament medical modern
Mai multe secții din cadrul Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău au fost dotate cu echipament medical modern. Aparatele medicale, în valoare de 2 milioane de lei, au fost donate de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, cu sprijinul financiar al Statelor Unite ale Americii și Direcției pentru Ajutor Umanitar a Comisiei Europene.
Ministerul Sănătății precizează că cele trei secții din cadrul Institutului de Medicină Urgentă au fost dotate cu echipament medical performant, mobilier și consumabile. Este vorba despre Secția ginecologie, Secția de transfuzie a sângelui și Unitatea pentru supraviețuitorii violenței de gen.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Astfel, pacienții Unității pentru supraviețuitorii violenței de gen vor beneficia de asistență medicală și psihologică imediată și sprijin medico-legal. Unitatea dispune de un spațiu sigur și privat pentru examinări ginecologice și sprijin psihologic, inclusiv pentru persoanele cu nevoi speciale.
Totodată, în cadrul Secției ginecologie au fost modernizate sălile de operație, de recuperare post-anestezie și saloanele pentru pacienți, iar Secția de transfuzie a sângelui a fost dotată cu scaune specializate pentru recoltarea sângelui, echipamente de depozitare a sângelui, dispozitive rapide de decongelare a plasmei și alte echipamente necesare.