Mai multe localități din stânga Nistrului rămân fără curent electric pentru trei ore
Mai multe localități din regiunea transnistreană au rămas sâmbătă, 4 ianuarie, fără energie electrică. Deconectările au loc în contextul consumului mare de energie electrică, care depășește producția locală.
Potrivit așa-numitului guvern din stânga Nistrului, de la ora 14:00 și până la 17:00, au rămas fără energie electrică următoarele localități:
- Tiraspol: Autoirigare, uzina „1 Mai”, Kirovskii, uzina de aparate electrice, Electroamaș, „Moldavizolit”.
- Raionul Slobozia: satul Nezavertailovca, orașul Dnestrovsk (stația de captare a apei), satul Nicolaești și localitățile SOȚ, satul Vladimirovca, satul Constantinovca, satul Uutnoe, consumatorii din domeniul agricol din satul Frunze și stația Novosavitca.
- Raionul Grigoriopol: satul Karmanovca, satul Mocearovca, satul Kotovca, satul Kolosovo, satul Pobeda, satul Krasnaia Bessarabia.
- Raionul Dubăsari: satul Vinogradar, satul Alexandrovca, satul Coșnița, satul Pohrebea, satul Bosca.
- Raionul Rîbnița: satul Mocra, satul Popenki, satul Vladimirovca, satul Pobeda, satul Zaporojca, satul Bessarabka, satul Șevcenovca.
- Raionul Camenca: satul Sokolovca, satul Rotari.
- Bender: Borisovca, Pentagon, centru, Lipcani.
- Raionul Grigoriopol: satul Byciok (centru și sud), satul Krasnogorka, satul Teia (nord).
- Raionul Dubăsari: satul Doibani-1, satul Doibani-2, satul Goian, satul Țibulevca, satul Koikovo.
- Raionul Rîbnița: orașul Rîbnița, strada Stepnaia, zona industrială a orașului Rîbnița.
- Raionul Camenca: satul Severinovca (sectorul industrial).
- Bender: Stația de troleibuz, Homutianovca, centru, vale.
- Raionul Slobozia: satul Karagaș, satul Sucleia, orașul Slobozia (parțial).
- Tiraspol: Electroamaș, Kirovskii, satul Bl.Hutor, Dok, zona Cazarme.
- Raionul Rîbnița: industrie, satul Vadaturcovo, satul Beloci, satul M. Molokish, satul Vasilevca, satul Sovietic, satul Plot.
- Raionul Camenca: orașul Camenca, satul Ocnita, stația Solnceanu, satul Krasni Octombr, satul Alexandrovca, satul Cuzmin, satul Grușca, satul Frunzovca.
De la ora 17:00 și până la 20:00 se anunță întreruperi în furnizarea energiei electrice pentru alte localități din stânga Nistrului.
Așa-numitul lider al regiunii, Vadim Krasnoselski, a declarat că „deconectările de probă” din 3 ianuarie au confirmat faptul că deconectările de doar 60 de minute nu sunt suficiente pentru a asigura siguranța sistemului energetic. De aceea, perioada de întrerupere a curentului a fost prelungită de la 60 de minute la 3 ore.
„Trebuie mărită durata întreruperilor de curent. Astăzi este de trei ore. Experții insistă ca de mâine întreruperile în furnizarea energiei electrice să fie extinse la 4 ore”, a scris Krasnoselski pe Telegram.
La scurt timp după aceste declarații, Krasnoselski a anunțat că pentru ziua de duminică, 5 ianuarie, se anunță întreruperi de curent de circa patru ore, începând cu ora 8:00.
„Duminică, 5 ianuarie, întreruperile de curent de patru ore vor începe de la ora 8 dimineața. Adică, unele sectoare rezidențiale vor rămâne fără curent de la 8 dimineața până la 12:00, alte zone de la 12:00 la 16:00, alte zone de la 16:00 la 20:00 și al patrulea bloc de la 20 seara până la miezul nopții”, precizează Krasnoselski.
Primele deconectări au avut loc vineri, pe 3 ianuarie, timp de aproximativ o oră. Anunțul despre decontări a fost făcut cu doar câteva minute înainte de momentul opririi curentului.