Mai multe întreprinderi din țară vor putea accesa ajutorul acordat de stat

Mai multe întreprinderi din țară vor putea accesa ajutorul acordat de stat
Sursa foto: Kamala Bright / Unsplash

Mai multe întreprinderi din R. Moldova vor avea acces la sprijinul acordat de stat, iar plafonul minim al acestuia (ajutorul de minimis) va crește de la două la cinci milioane de lei, într-o perioadă de trei ani, anunță Executivul.

Creșterea pragului minim va extinde lista de companii eligibile. Astfel, și întreprinderile mici și mijlocii vor putea beneficia de programele de ajutor de stat

„Companiile care vor primi ajutor de stat, conform pragului de minimis majorat, vor putea să investească în cercetare și dezvoltare, să-și modernizeze infrastructura, să îmbunătățească calitatea produselor sau să-și extindă prezența pe piață. Astfel, vor putea concura pe piața internă și se vor putea extinde pe piețele internaționale”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Modificarea Legii cu privire la ajutorul de stat a fost votată la propunerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. În acest mod, cadrul normativ național din domeniul ajutorului de stat va fi ajustat conform normelor UE.

Ajutorul de minimis reprezintă o măsură de sprijin acordată per beneficiar, indiferent de forma acestuia şi de obiectivul urmărit. Suma totală a acestuia nu depășește într-o perioadă maximă de trei ani cuantumul pragului de cinci milioane de lei.

Valoarea totală a ajutorului de minimis acordat unei întreprinderi care prestează servicii de interes economic general nu depășește zece milioane de lei pentru o perioadă de trei ani, iar valoarea totală a ajutorului de minimis acordat unei întreprinderi care efectuează transport de mărfuri în contul terților sau contra cost nu va depăși pragul de 2,7 milioane de lei pe durata a trei ani.